Cele mai accesibile, usor de observat si identificat trasaturi de personalitate sunt cele temperamentale. Ele se refera la nivelul energetic al actiunii, la modul de descarcare a energiei si la dinamica actiunii. In mod obisnuit, temperamentul se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima atat in particularitati ale activitatii intelectuale si afectivitatii, cat si in comportamentul exterior (motricitate si, mai ales, vorbire).

Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de imbunatatiri, a rezistat pana in zilele noastre este cea propusa de cunoscutii medici ai antichitatii, Hipocrate si Galenus. Acestia, in concordanta cu filosofia epocii care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale – aer, pamant, foc si apa – au afirmat ca in corpul omenesc amestecul „umorilor” (hormones) ce reprezinta aceste elemente determina temperamentul. In functie de dominanta uneia din cele patru „umori” (sange, bila neagra, bila galbena, flegma), temperamentul poate fi: sanguin, melancolic, coleric, flegmatic.

Dupa aproape doua milenii, Pavlov propune o explicatie stiintifica a tipurilor de temperament in care caracteristicile activitatii nervoase superioare si raporturile dintre ele sunt notiunile fundamentale. Insusirile sistemului nervos sunt : forta sau energia – se exprima prin rezistenta la solicitari a sistemului nervos; mobilitatea – se manifesta prin usurinta cu care se inlocuiesc procesele nervoase de baza observabila, de exemplu, atunci cand se doreste modificarea unor deprinderi; echilibrul existent intre excitatie si inhibitie, dezechilibrul avantajand, de regula, excitatia.

Astfel, baza fiziologica a temperamentelor este constituita de cele patru tipuri de sistem nervos ce rezulta din combinarea acestor trei insusiri fundamentale : tipul puternic neechilibrat, excitabil, coreleaza cu temperamentul coleric; cel puternic echilibrat, mobil, se exprima in temperamentul sangvinic; tipul puternic echilibrat, inert in temperamentul flegmatic; tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic.

Cum arata cele patru tipuri clasice de comportament?

Colericul este o persoana emotiva, irascibila, oscileaza intre entuziasm si deceptie, cu tendinta de exagerare in tot ceea ce face; foarte expresiva, usor „de citit”, gandurile si emotiile i se succed cu repeziciune.

Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmicitate si echilibru, au in general o buna dispozitie, se adapteaza usor si economic. Uneori marea lor mobilitate se apropie de nestatornicie, periclitand persistenta in actiuni si relatii.

Flegmaticul este o persoana imperturbabila, inexpresiva si lenta, calma. Putin comunicativa, greu adaptabila, poate obtine performante deosebite in muncile de lunga durata.


Melancolicul este la fel de lent si inexpresiv ca flegmaticul, dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia; emotiv si sensibil, are o viata interioara agitata datorita unor exigente fata de sine si a unei increderi reduse in fortele proprii.
Totusi, nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre tipurile temperamentale si tipurile de sistem nervos. Acestea din urma raman, de-a lungul vietii, neschimbate, in timp ce temperamentul se construieste in cadrul interactiunii individului cu mediul fizic si socio-cultural, suportand in acelasi timp si influentele celorlalte subsisteme ale personalitatii. Am putea spune ca temperamentul este expresia manifestarii particulare in plan psihic si comportamental a tipurilor de activitate nervoasa superioara, manifestare mediata de o serie de factori socio-culturali si psihologici.

Cu o baza stiintifica incontestabila, teoria lui Pavlov este, totusi, mai putin utila educatorilor care nu dispun de mijloacele necesare pentru identificarea tipurilor de sistem nervos. Dupa scoala caracteriologica franceza, caracterul este „ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului.” In baza cercetarilor efectuate de psihologi, caracteriologii descriu opt tipuri temperamentale, prin combinare a trei factori: emotivitatea, activitatea si „rasunetul” (ecoul). Astfel, oamenii pot fi caracterizati conform acestor dimensiuni ale caror extreme sunt: emotivitate (E) – non-emotivitate (nE); activitate (A) – inactivitate (nA); primaritate (P), tendinta de a trai puternic prezentul, extraversiune – secundaritate (S), tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive.

Cele opt tipuri temperamentale ce rezulta din combinarea acestor dimensiuni sunt: tipul pasionat (E.A.S.), tipul coleric (E.A.P.), tipul sentimental (E.nA.S.), tipul nervos (E.nA.P.), tipul flegmatic (nE.A.S.), tipul sangvinic (nE.A.P.), tipul apatic (nE.nA.S.), tipul amorf (nE.nA.P.). Emotivitatea si activitatea, strans legate de „forta” si „echilibrul” proceselor nervoase, sunt caracteristici evidente si relativ usor de diagnosticat. Retinand doar emotivitatea si activitatea, putem reduce cele opt tipuri la jumatate:

Emotivii inactivi – adica nervosii, care reactioneaza rapid la evenimente, si sentimentalii, care reactioneaza lent.

Emotivii activi – in care se incadreaza colericii, cu reactii rapide, explozive, si pasionatii, care au reactii lente.

Neemotivii activi – adica sangvinicii, cu reactii echilibrate, rapide, si flegmaticii, cu mai multa forta dar lenti.

Neemotivii inactivi – care ii cuprinde pe amorfi, care, desi cu mai putina energie, sunt bine ancorati in prezent, si pe apatici, a caror lipsa de energie este dublata de in ritm lent al reactiilor