...¤¤:::Micutza Avril :: ¤¤... ...¤¤:::Tim'$:::¤¤...

Padurile cuprind formatii vegetale extrem de complexe si de diverse, asezate in mai multe straturi, ca si fauna si flora pe care o gazduiesc. Putem descoperii mai multe biomuri forestiere si anume: paduri din zona temperata cu foi caduce, paduri taiga, padurile cu frunze persistente de tip mediteranean si paduri dense ecuatoriale care sunt cel mai bine reprezentate in bazinul amazonian, in Africa tropicala, in Indonezia si in Malaezia. Vegetatia este foarte bogata: peste 2000 specii de arbori si 4-5 etaje de vegetatie. Fauna este extrem de bogata si specializata.

In zona calda se intalnesc padurea ecuatoriala si padurile musonice.

Padurea ecuatoriala. Padurile din zona calda ocupa doar 6 % din suprafata uscatului, dar contin mai mult de jumatate din speciile de plante si animale de pe Pamant. Padurea ecuatoriala, caracteristica climatului ecuatorial, cald si umed tot anul, se deosebeste de celelalte paduri prin marea densitate de plante si prin etajarea sa in functie de inaltimea arborilor.

Primul etaj este format din arbori mici, de 10 m inaltime. Urmeaza etajul mijlociu, cu arbori de 30 m inaltime, a caror coroana formeaza o bolta continua. Ultimul etaj, cel mai inalt, este format din arbori de 40-60 m.

Printre arborii padurii ecuatoriale cresc ierburi si ferigi arborescente. Pe trunchiurile si ramurile copacilor se sprijina si se incolacesc liane, lungi de peste 100 m. Din aceasta cauza, padurea ecuatoriala este foarte deasa, intunecoasa si greu de strabatut.

Arborii au frunze mari si carnoase, iar florile lor sunt mici. Tulpinile sunt drepte, fara ramificatii, cu scoarta neteda si lucioasa si nu prezinta inele de crestere. Cei mai frecventi arbori sunt: mahonul, acajuul, abanosul, palisandrul, arborele de cauciuc, palmierul de ulei, bananierul, arborele de cacao, arborele de chinina etc.

Numeroase specii de animale sunt perfect adaptate la conditiile mediului in care traiesc. Corpul lor este in asa fel alcatuit incat sa se poata strecura usor printre copaci, sa sara si sa se catare. Cele mai bine dezvoltate simturi sunt auzul si mirosul. Pentru a se proteja de dusmani, multe dintre animalele padurii ecuatoriale iau culoarea mediului.

In padurile ecuatoriale traiesc maimute de diferite marimi (cimpanzeul, urangutanul, gorila, cercopitecul, pavianul), serpi de mari dimensiuni, soparle, pasari viu colorate (papagali multicolori, pasarea colibri, pasarea paradisului), furnici, tantari si paianjeni uriasi. In Africa traieste musca te-te. Intepatura ei omoara vitele, iar la om provoaca boala somnului. La marginea padurii traiesc elefanti, rinoceri, hipopotami si jaguari.

Padurile musonice se intalnesc in sudul Asiei, acolo unde bat musonii si unde, intr-un an, exista doar doua anotimpuri, unul ploios si altul secetos. Padurile musonice se deosebesc de cele ecuatoriale. In anotimpul secetos, cei mai multi dintre arbori isi pierd frunzele. De asemenea padurea musonica este mai putin deasa si este intrerupta de portiuni de savana. Arborii au trunchiuri masive, cu inele de crestere si scoarta aspra. Curios este ca, odata cu pierderea frunzelor, arborii infloresc. Ca si in padurea ecuatoriala, pe trunchiurile copacilor se catara liane, dar ele sunt mai putine si au lungimi mai mici.

Arborii care alcatuiesc padurile musonice sunt: abanosul (cu lemn negru), teckul (cu un lemn foarte tare, folosit la constructia navelor), santalul (cu lemn parfumat), palmierul.

Padurile musonice sunt populate de maimute (giboni, macaci), elefanti indieni, tigri, pantere, serpi, soparle, veverite zburatoare si diferite specii de pasari.

In zona temperata se intalnesc padurile de foioase si padurile de conifere.

Padurile de foioase (cu frunze cazatoare) se gasesc in zona climei temperate umede (in partea centrala si vestica a Europei, in estul Americii de Nord, in Asia de Est), unde cad in toate anotimpurile precipitatii suficient de bogate pentru ca arborii sa creasca.

Arborii padurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacanul, ulmul, artarul, frasinul etc. Toamna, cand arborilor le cad frunzele, functia lor de fotosinteza inceteaza.

In aceste paduri traiesc: lupul, vulpea, caprioara, mistretul, jderul, veverita, pisica salbatica, sturzul, mierla, cucul, gaia, pitigoiul, sticletele s.a.

Padurile de conifere (sau padurile boreale) apar doar in emisfera nordica, dincolo de paralela de 55°, in America de Nord, Europa si Asia, dar se extind si catre sud in muntii inalti. Padurile de conifere ocupa suprafete foarte mari.

Coniferele (bradul, molidul, pinul, laricele s.a.) sunt arbori inalti, cu trunchiul drept, fara ramificatii, cu frunze mici, aciculare, acoperite de ceara. Conifele nu isi pierd frunzele toamna. De la aceasta regula se abate doar laricele.

In Europa si Asia, padurea de conifere se numeste taiga.

Padurea de conifere ofera animalelor un bun adapost, mai ales iarna, si hrana tot anul. De aceea, cele mai multe animale sunt sedentare. Toamna migreaza catre latitudini mai mici doar unele pasari. Locul lor este luat de pasarile tundrei.

Maretia si decadenta lemnului

Poate ca n-a existat produs al “uzinei verzi” mai cautat ca lemnul.

Folosit din cele mai vechi timpuri – am putea cita bata vanatorului, foisoarele sau locuintele lacustre ale omului primitiv – lemnul a avut mii si mii de intrebuintari: porti de case si cetati, stalpi de pridvor, ingradituri si tarcuri, scari si arme de lupta – de la faimosul turn asirian si legendarul cal troian, pana la arcuri si buzdugane, poduri si pontoane peste ape, pavaj pentru strazi (asa-zisele strazi podite), instrumente casnice (lingura, caus, plosca, butoi), mijloace de transport terestre (car, caruta, diligenta) sau pe apa (barci, corabii).

Uriasele progrese tehnice ale secolului al XIX-lea au slabit incetul cu incetul atotputernicia lemnului, punand capat exploatarii lui intensive si salbatice, salvand bruma de paduri de o disparitie care ar fi pus in mare primejdie insasi existenta omului. Betonul si fier-betonul au alungat lemnul din vastul sector al constructiilor. Otelul, aluminiul, sutele de aliaje metalice - mai rezistente si mai durabile - au luat locul lemnului pe santierele navale ori in industria mijloacelor de transport (vapoare, trenuri, avioane).

Astazi sectorul de folosire a lemnului s-a ingustat si mai mult prin explozia industriala a maselor plastice care au inceput sa inlocuiasca metalele in domenii unde acestea se dovedesc la fel de vulnerabile ca si lemnul in fata agentilor naturali. Chiar si parchetul, usile si tocurile geamurilor se executa din mase plastice. Cu tot asaltul aluminiului si maselor plastice, industria de mobile inca nu s-a lipsit de lemn (scandura, panel, placaj, placi aglomerate). Lemnul de rezonanta mai e inca intrebuintat la constriurea instrumentelor muzicale, iar fabricile de chibrituri nu se pot inca dispensa de el.

In 1890 s-a aplicat prima metoda industriala de obtinere a matasii artificiale prin tratarea celulozei obtinuta din lemn ( vascoza). De asemenea vascoza tratata cu glicerina si trasa in foi poarta numele de celofan, mult folosit ca material decorativ si de ambalaj. In 1950 s-a obtinut un nou tip de matase, prin dizolvarea celulozei in acid acetic anhidru (otet), o matase foarte rezistenta, nesifonabila si transparenta pentru razele ultraviolete, numita matasea acetat. Tot din celuloza de lemn se prepara si celolana si cotonul celulozic care imita perfect lana si bumbacul. In ultimele decenii, datorita actiunii de crutare a lemnului, chimistii au intreprins cercetari si au obtinut pe cale sintetica alti compusi macromoleculari, foarte apropiati de matasea artificiala preparata din lemn ( nylon, relon, melana).

Despaduririle si urmarile lor catastrofale

Dintre toate formele de covor vegetal, cele mai mari amputari le-a suferit padurea. Despadurirea a mers mana in mana cu civilizatia, iar pe aceasta a urmat-o desertificarea.

Cu un deceniu in urma, pe glob, padurile ocupau o suprafata de aproximativ 3,8 – 4,7 miliarde ha si reprezentau cam 2,6 – 3,4 % din suprafata uscatului.

In zonele calde, unde, din cauza climatului secetos, echilibrul ecologic este foarte labil, se verifica succesiunea: padure® vegetatie ierboasa® teren agricol® eroziune® desert.

In zonele temperate cu climat favorabil, socul este mai scurt, oprindu-se la eroziune, desi se poate ajunge si la instalarea unor semideserturi.

Datorita despaduririlor de lunga durata practicate pretutindeni pe glob, padurea planetara de azi ocupa suprafete incomparabil mai mici, nu mai formeaza masive mari si neintrerupte, refugiindu-se in munti si in locuri greu accesibile, cu soluri sarace si climat neatragator pentru agricultura.

Din circa 70 %, cat detinea padurea in perioada preistorica, proportia a scazut in prezent la 30 %.

La defrisarile din trecut, facute in special cu scopul extinderii pastoritului, agriculturii si asezarilor umane, timpurile moderne au adaugat taierile in scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societatii. Rezultatul nu consta doar in diminuarea padurii, ci si in degradarea ei progresiva. Padurile cultivate nu au acelasi randament ecologic, ca stabilitate, rezistenta si forta protectiva.