Kesha Rose Serbet




















Kesha Rose Serbet cunoscută sub numele de Kesha, este o cântăreaţă de origine americană. După ce a cântat împreuna cu Flo Rida pe single-ul său de top, "Right Round" se lansează pe piaţa muzicală. Primul său single, "TiK ToK" compus de Kesha, Dr.Luke şi Benny Blanco, a ajuns pe locul 1 în topurile din Australia, Canada şi Noua Zeelandă, în timp ce în Statele Unite şi în topurile europene a intrat în top 10.

Primii ani

Kesha sa născut în San Fernando Valley, California. Mama sa, Pebe Sebert, era scriitoare şi căntareaţă, şi a luptat greu să întreţină pe Kesha şi fratele ei, Lagan. În 1991 familia s-a mutat în Nashville, Tennessee. Kesha a mers la Universitatea Belmont, dar a renunţat la vărsta de 17 ani ca să se mute în Los Angeles, California. După câteva luni a fost descoperită de Dr. Luke şi Max Martin, şi a mers în New York pentru a începe să lucreze în primul ei album.

2009 - prezent: "Right Round" şi Animal

În 2009 Kesha a cântat împreună cu Flo Rida pentru single-ul "Right Round" al acestuia. Mai târziu, aceasta a semnat un contract cu RCA Records, lansând single-ul "[[TiK ToK]" care a avut un succes comercial foarte mare, intrănd pe numărul 1 din unsprezece ţări.

Pe 1 ianuarie 2010 a fost lansat primul ei album de studio, numit Animal.


Kesha-cum se incepe o cariera in muzica?


Kesha este o cantareata americana, care a reusit de curand sa-si impuna numele pe piata muzicala.

Desi lupta sa devina cunoscuta inca din 2005, ea a ajuns la urechile publicului larg abia in 2009, cu ajutorul lui Flo Rida, cu care a colaborat la piesa `Right Round`. - Colaborare cu un cantaret consacrat.

Dupa duetul cu Flo Rida, Kesha a lansat un prim single solo - `Tik Tok`.

Dupa modelul Katy Perry (s-a impus cu single-ul `I Kissed a Girl`, in care `se lauda` ca a sarutat o fata si i-a placut), Kesha se faleste in `Tik Tok` ca isi spala dintii cu Jack Daniels si ca-i plac `baietii` care arata ca Mick Jagger - Single cu versuri controversate.

`Tik Tok` a ajuns nr 1 in 5 tari, iar albumul `Animal` - iesit pe piata la inceputul lui 2010 - a debutat pe locul 1 in clasamentele din Statele Unite si Canada.

Promitator. Pentru a se mentine in atentia publicului, Kesha a recurs la o metoda pe care mai multe vedete o folosesc: declaratii ciudate.

Ea a declarat recent intr-un interviu ca este convinsa ca e bantuita si ca... are instincte de animal.

Kesha si Fantoma

`Unul dintre motivele pentru care am plecta din casa in acre locuiam a fost faptul ca era bantuita. Era alaturi de casa lui Jim Morrison si am cam fost data peste cap de energia de acolo`, a declarat Kesha

Cantareata a mai spus ca in prezent nu are o casa, dar ca este in cautarea uneia. Ii e cam greu, insa, sa gaseasca deoarece:

`Vreau sa ma asigur ca nu e bantuita. Si nu spun asta doar pentru a atrage atentia - `Oh, sunt o vedeta pop nebuna, sunt bantuita!` - de fapt, aproape in fiecare noapte am niste vise ciudate cu aceeasi fantoma, care-mi apare in fata, ma stranguleaza, ma izbeste, ma impinge, sau pus si simplu sta prin preajma`, a explicat ea.

Kesha si instinctele de animal

`Am instincte de animal – de aceea mi-am si numit albumul Animal`, a declarat Kesha.

`Fac scuba diving, mountain biking si merg des in campinguri pentru a vedea animale. Am mers chiar si la Amazon in speranta de a vedea jaguari. Am o obsesie pentru documentarele despre animale. Sunt singurele emisiuni tv la care ma uit`, a mai spus Kesha.

Kesha & Katy Perry

Vi se pare ca povestea Keshei seamna cam mult cu cea a lui Katy Perry? Ei bine, daca da, nici nu-i de mirare. Cele doua sunt amice inca de pe cand erau doar aspirante la statutul de vedete pop.

Mai mult de atat (si sunt aproape sigura ca nu v-ati prins!), Kesha apare in videoclipul `I Kissed a Girl` al lui Katy Perry.

Ea nu a primit, insa, un rol care sa o puna in lumina, deoarece scopul clipului era sa o evidentieze pe amica sa Katy.



Stiri Kesha

Kesha a filmat videoclipul Your Love Is My Drug

Kesha a filmat un videoclip pentru melodia `Your Love Is My Drug`. Piesa este a treia de pe albumul Animal, care beneficiaza de ilustrare video. Filmarile au avut loc pe 8 aprilie intr-o zona desertica din California. Cateva poze postate pe site-ul oficial Kesha ne permit sa ne facem o idee despre cum va arata videoclipul `Your...


Kesha: Peste 10 ani, Britney Spears... care Britney?


Kesha se `leaga` de Britney Spears intr-o piesa recent aparuta pe net – Styrofoam.

`Peste 10 ani, Britney Spears... care Britney?`, este versul buclucas ce i-a maniat pe fanii lui Brit.

Interpreta single-ului TiK ToK considera ca, in anii ce vor veni, lumea va uita de Britney Spears, din cauza faptului ca aceasta face playback si nu-si respecta fanii.

`Nu cred ca e corect fata de oamenii care merg sa-i vada showul. Cred ca daca vrei sa fii cantareata, trebuie sa canti. Daca vrei sa fii dansator, trebuie sa dansezi. Trateaza oamenii ca si cum acestia sunt prea prosti ca sa-si dea seama ca ea nu canta`, a declarat Kesha pentru Daily Record.

Despre Pingurini ..


Pinguinii sunt pasari de mare care nu pot sa zboare. Ei traiesc doar in jumatatea sudica a pamantului, iar sapte specii traiesc in Antarctica. Pinguinilor le tin de cald doua straturi de pene scurte si indesate si stratul de grasime de sub piele. Daca nu pot sa zboare, pinguinii sunt, in schimb, foarte buni inotatori si scufundatori. Isi folosesc aripile rigide si inguste ca inotatoare. Pinguinii din Antarctica isi petrec mare parte din viata inotand in Oceanul Inghetat de Sud, vanand pesti, calmari si krili. Pinguinii parasesc marea doar in perioada imperecherii. Atunci ei se intorc pe uscat sau pe gheata si se indreapta spre locurile de imperechere, numite colonii. An dupa an, pinguinii se intorc la colonia unde s-au nascut. Deseori se intorc la acelasi partener.



Nuntile pe gheata ale pinguinilor imperiale

Cele mai multe pasari se imperecheaza vara, dar pinguinii imperiali se imperecheaza iarna, pe gheata rece si in bataia vantulurilor din jurul Antarcticii. Pinguinul isi alege partenerul si se imperecheaza. Fiecare femela depune un ou, il da masculului, dupa care se intoarce la mare sa se hraneasca. Timp de noua saptamani, masculul pastreaza oul cald pe picioarele lui. El nu mananca deloc in acest timp, asa ca slabeste mult.


Cuiburile pinguinilor

Pinguinii au foarte putine materiale la dispozitie pentru a-si construi cuiburile, deoarece in Antarctica cresc putine plante. Pinguinii regali si imperiali nu-si fac deloc cuiburi. Ei depun oul direct pe pamant sau pe gheata. Alti pinguini din Antarctica isi fac cuibul zgariind in pamant o adancitura, pe care o umplu cu pietricele.



CURIOZITATI:

*

puii mai mari stau in grupuri numite crese
*

deplasarea prin aer se face cu o viteza de pana la 25 km/ora
*

oamenii de stiinta considera ca pinguinii Adelie folosesc soarele pentru a-si regasi coloniile.
*

cand o pereche de pinguini Adelie se intalneste la cuib, partenerii isi fac curte, dansand inainte de a se imperechea. Ei stau fata in fata si tin capetele si gaturile in sus, lansand chemari tipatoare. Bat din aripi incet in sus si in jos.

Ce trebuie sa facem pentru a avea un zambet perfect?


Toti ne dorim un zambet perfect, insa ce facem pentru a-l avea? Ne place cafeaua, ne este frica de stomatolog si alegem pasta de dinti la intamplare, insa vrem neaparat sa avem dintii albi si sanatosi. Tu ce ai face pentru un zambet perfect?

Mergi la medicul stomatolog o data la 6-12 luni, te sfatuieste Health Learning Info. In acest fel vei indeparta tartrul. De asemenea, este o idee buna sa ii spui ce medicamente iei, este posibil ca utilizarea acestora sa duca la o respiratie urat mirositoare.

Renunta la fumat. Fumatul este daunator nu numai sanatatii tale si a celor din jur, ci este foarte periculos si pentru dinti. Din cauza fumatului, dintii se ingalbenesc si uneori pot aparea pete maro.

Bea cat mai putina cafea, ceai si vin rosu. Aceste bauturi duc la decolorarea dintilor.

Ai grija cat de mult usturoi sau produse picante consumi. De asemenea, carnea, laptele, ceapa si zaharul sunt produse care nu sunt foarte bune pentru sanatatea dintilor tai si nici pentru respiratie.

Spala-ti dintii de doua ori pe zi. Este de preferat sa te speli pe dinti dupa ce ai luat micul dejun si seara inainte de a merge la culcare.

Foloseste ata dentara cel putin o data pe zi. Ata dentara ajuta la eliminarea placii dentare si poate preveni aparitia petelor de pe dinti. De asemenea, folosirea atei dentare ajuta la prevenirea cariilor dintre dinti.

Foloseste apa de gura cu ingrediente antiseptice si gust mentolat pentru a masca respiratia urat mirositoare.

Cand mergi la cumparaturi si ai tendinta de a lua prima pasta de dinti pe care o vezi, doar pentru ca te grabesti, gandeste-te si la sanatatea dintilor tai.

Stai cateva minute si analizeaza cu atentie ce pasta de dinti ti se potriveste. Daca vrei sa optezi pentru una organica, pe piata exista si paste de dinti ecologice.

Un zambet alb face minuni pentru fata ta. Cere-i medicului stomatolog un tratament de albire. Chiar daca sunt scumpe, costurile par minime in comparatie cu impresia lasata de dintii albi.

Un mic dejun sanatos

Ce trebuie sa contina un mic dejun sanatos?

Se spune ca o zi buna incepe cu un mic dejun consistent. Cand sarim peste micul dejun este foarte probabil sa ne simtim obositi atunci cand creierul si corpul raman fara “combustibil”.
Cei care se multumesc sa bea o cana de cafea si sa molfaie cu pofta un croissant sau un baton de ciocolata cu siguranta au observat ca nu dureaza prea mult pana sa le fie foame din nou.



Asadar, ce ar trebui sa contina un mic dejun sanatos?


In primul rand, de la micul dejun nu trebuie sa lipseasca proteinele si fibrele. O sursa buna de proteine pot fi diferite tipuri de carne slaba (pui sau peste fiert), ouale, leguminoasele (mazare, fasole, soia), oleaginoasele (nuci, alune, arahide, caju, seminte de floarea soarelui) si lactatele. Pentru fibre, aveti de ales dintr-o gama variata de alimente: cereale integrale, legume, leguminoase, fructe si chiar unele produse de panificatie (painici cu tarate).
Desigur, nu orice aliment din lista de mai sus se potriveste pentru prima masa din zi, asa ca iata cateva combinatii delicioase:
* cereale integrale cu seminte, fructe proaspete si lapte degresat (sau lapte de soia) + o cafea
* omleta cu branza, sunca slaba de pui, ardei si ceapa + o felie de paine de graham prajita + un suc proaspat de fructe (daca se poate, de citrice si morcov)
* piept de pui fiert cu paine prajita si feta + iaurt cu fructe proaspete si miere + cafea
* clatite umplute cu branza de vaci si verdeata (2 bucati) + un baton de cereale + cafea
* salata din spanac proaspat, 2 oua fierte, nuci, telemea si 2-3 rosii cherry, paine prajita + milkshake de banane si kiwi
* un pahar de branza proaspata de vaci si doua felii de paine prajita cu unt si gem facut in casa + ceai aromat de plante.
Lista poate continua in functie de imaginatia si preferintele fiecaruia!


Totusi, sa ne ferim de greselile cel mai des comise la orele matinale.

O eroare majora de nutritie e conceptia gresita ca la micul dejun este permisa imbuibarea cu alimente “interzise”, cum ar fi ciocolata si batoane de ciocolata, dulciuri din comert, gogosi, pizza, unt de arahide si crema de ciocolata, pe motiv ca “ce mananc dimineata nu ingrasa”. In realitate, astfel de bombe calorice sunt prost primite de corpul proaspat trezit din somn, care nu va putea metaboliza toti nutrientii. Rezultatul? Vizibil pe cantar si in oglinda.
In plus, daca ingeram mult zahar dis-de-dimineata, pana spre pranz vom resimti oboseala cauzata de dezechilibrele metabolice si, cel mai probabil, ne vom pricopsi cu o balonare de zile mari.


Iata ce mai e pe lista neagra la micul dejun:

* oua-ochiuri cu mezeluri - sunt alimente bogate in colesterol si greu de digerat; ouale fierte si omleta sunt variante mult mai sanatoase
* cereale bogate in zahar si hiper-procesate - au mult zahar, putine fibre si un nivel ridicat de sodiu
* snacksuri, chipsuri si bauturi racoritoare carbogazoase – mai e nevoie sa spunem de ce? :)
* produse de patiserie – au calorii cu duiumul, insa valoare nutritiva scazuta.
* exces de cafea – daca bem mai mult de doua cesti de cafea, ne-am semnat sentinta la deshidratare si chiar si dureri de cap. De ce sa abuzam de cafea cand putem obtine energie dintr-o cana de ceai verde sau un pahar de fresh de fructe?



Igiena orala implica spalatul pe dinti si folosirea atei dentare cu regularitate, vizite la medicul stomatolog pentru controale de rutina, curatarea dintilor si o alimentatie optima pentru sanatatea cavitatii bucale. O astfel de alimentatie include alimente bogate in seminte de cereale, fructe si legume si produse lactate.


Igiena orala a copiilor

Ingrijirea orala a copiilor trebuie inceputa in jurul varstei de 6 luni, cand se face o evaluare primara de catre medicul stomatolog. A doua consultatie se va face la 6 luni dupa aparitia primului dinte, iar apoi la fiecare 6 luni sau mai des, in functie de opinia medicului dentist.
Sanatatea dintilor copilului este determinata chiar de starea de sanatate a mamei. Datorita faptului ca dintii copilului se formeaza chiar inainte de nastere, este necesar ca gravida sa aiba o alimentatie echilibrata si cu un aport optim de vitamine si minerale. Este important ca o gravida sa aiba tratate toate problemele stomatologice pentru ca poate face o infectie in tipul sarcinii care poate afecta copilul.




Metodele folosite pentru a mentine sanatatea dintilor

Mentinerea sanatatii dintilor si a gingiilor necesita o alimentatie optima si spalarea dintilor cu regularitate.
- se foloseste ata dentara cel putin o data pe zi si se spala dintii dupa fiecare masa sau gustare si inainte de culcare. Aceste lucruri inlatura depunerile ce pot determina distrugerea dintilor, gingiilor si a oaselor cavitatii bucale.
- folosirea unei paste de dinti ce contine fluor si previne aparitia cariilor. Se mai pot utiliza: apa de gura ce contine fluor sau pasta de dinti ce inlatura tartrul.
- se evita alimentele cu cantitate crescuta de zahar. Zaharul favorizeaza formarea tartrului.
- se evita tutunul pentru ca acesta produce afectiuni ale gingiilor si poate produce cancer al cavitatii bucale. Expunerea pasiva la tutun (respirarea aerului cu fum de tigara) poate de asemenea determina boli ale gingiilor.
- se practica curatirea limbii, cu un instrument special pentru acest lucru sau cu o periuta de dinti moale. Se curata din spate in fata. Curatirea limbii este deosebit de importanta la persoanele care fumeaza sau la cei cu un relief al limbii mai accentuat (santuri multe si adanci ce brazdeaza limba).
- vizite regulate la medicul dentist, in functie de aparitia problemelor sau de cat de frecventa este necesara curatirea cavitatii



Curatarea danturii

Curatarea danturii se face inca din faza aparitiei primilor dinti de lapte. Imediat dupa aparitia primilor dintisori ai bebelusului, se curata suprafata acestora cu un prosopel foarte curat si umezit (fara pasta de dinti). Miscarile trebuie sa fie usoare, ca sa nu raneasca gingia. In magazinele specializate, exista periute de dinti pentru bebelusi.

La un an si jumatate-doi, se incepe spalatul propriu-zis pe dinti. Periuta trebuie sa aiba cap mic (max. 2,5 cm) si nu mai mult de trei randuri de peri. Acestia trebuie sa fie din material sintetic, rotunjiti la capat si nu prea duri. Pentru a evita parazitarea periutei cu bacterii, se recomanda schimbarea ei la sase saptamani. Se pot folosi si periute electrice cu cap rotativ, conform instructiunilor producatorului. S-a observat totusi o neglijenta mai mare la cei care folosesc periuta electrice, ei avand prea mare incredere in capacitatea acesteia de a face singura periajul.

Pentru a sustine structural evolutia dintilor, chiar de la aparitia primilor dinti (5-6 luni), mama trebuie sa administreze zilnic bebelusului cate o tableta de fluor. De asemenea, e importanta mentinerea unei diete echilibrate, bogata in vitamine si minerale, dar redusa in hidrati de carbon (prezenti mai ales in dulciuri).

Tehnica de spalare a dintilor: cu periuta in unghi de 45 de grade fata de suprafta dintilor, se executa miscari rotative, pe exteriorul si interiorul dintilor (pe verticala), exercitand o apasare mai mare spre partea cu care mestecam sau muscam; astfel, indepartam bacteriile din zona gingiei, care pot da inflamatii, chiar parodontopatii, si pot duce la pierderea dintelui. Aceasta tehnica este valabila pentru toata lumea; copiii vor fi ajutati de parinti pana cand vor fi in stare sa-si faca singuri periajul corect.

Durata optima pentru un periaj corect este de circa trei minute. Nu te grabi cu spalatul, deoarece, mai tarziu, vei plati pentru fiecare minut furat. Daca poti, e bine sa te speli pe dinti dupa fiecare masa, iar daca nu, cel putin de doua ori pe zi (o data dimineata, dupa micul dejun, si o data sea

Prietenii..



Din punct de vedere stiintific constiinta de sine apare in jurul
varstei de 12 ani si avem numeroase dovezi in practica sociala ca ea
este insotita de nevoia de prietenie.O emotinanta dovada,in acest
sens,o reprezinta celebrul Jurnal al Aneei Frank,fetita de 13 ani
care,in timpul ocupatiei fasciste,a fost nevoita sa stea mult timp
ascunsa impreuna cu familia ei .Oamenii care nutreau aceleasi
sentimente si sperante ii vizitau si le asigurau,pe ascuns,cele
necesare existentei.Si totusi...micuta Anna sufera vizibil. Cauza? Ea
resimtea nevoia unei prietene,nevoie pe care o consemneaza astfel in
jurnal.

Natura sociala a prieteniei ni se reliefeaza si prin aceea ca ea se
exprima si printr-o forma superioara de
afectivitate.Intr-adevar,sentimentul prieteniei este superior unei
simple emotii;el nu izvoraste din satisfacerea unor trebuinte
biologice si nu inceteaza o data cu satisfacerea acestora. Sentimentul
prieteniei deriva nu numai din natura biologica a omului,ci din nevoia
de satisfacere a unor trebuinte sociale,din nevoia de relatie cu alti
oameni,din nevoia de afectivitate;se formeaza treptat este puternic si
de lunga durata.

CAT DE PUTERNICA POATE FI O PRIETENIE?

Prietenia adevarata ,se bazeaza pe incredere reciproca si spirit de
sacrificiu,se caracterizeaza printr-o puternica incarcatura morala de
cinste,devotament,respectarea cuvantului dat ceea ce o face sa fie nu
numai generatoare de fapte marete,ci si de un optimism reconfortant,
luminos,specific uman.

Prietenia este nu numai parte din fiinta noastra sociala si o traire
afectiva,puternica si de lunga durata ci si o manifestare
intensa,deosebit de bogat.In ceea ce priveste axemplele
solicitate,recunoastem adevarul ca ele au darul de a intensifica
trairile sufletesti ale tinerilor si ajuta la o mai buna intelegere a
fiecarui aspect al prieteniei.Conditia? Sa fie cat mai aproape de
viata,de experienta reala a adolescentilor.Sunt si cazuri in care
prietenia se leaga intre oameni cu aceleasi aspiratii,aceleasi
idealuri,care gandesc la fel despre un aspect sau altul al vietii
sociale al relatiilor dintre oameni despre anumite evenimente istorice
etc.

Despre hamsteri...


Exista mai multe specii de hasmteri, dar nu mai cateva sunt intalnite ca si animale de companie. Printre acestea avem: hamsterul sirian si hamsterul pitic. Hamsterul sirian are o lungime de 15-17 cm. Hamsterul pitic are o lungime de 10-12 cm. Hamsterii sirieni sunt animale solitare si trebuie sa traiasca singuri, in timp ce hamsterii pitici sunt animale sociale si pot trai in pace cu indivizi de acelasi sex sau de sex diferit.

Hamsterul sirian este nativ din Siria si este cunoscut sub mai multe nume, precum "Teddy Bear" (tipul cu parul lung) si Ursul Negru European (tipul de culoare neagra). Desi sunt specii identice, difera doar prin culoare, blana si patern. Daca vreti sa va cumparati mai multi hamsteri sirieni, cumparati si cate o cusca pentru fiecare in parte. Indiferent ce va spun ceilalti, hamsterii sirieni trebuie sa traiasca sibguri dupa varsta de opt saptamani. Hamsterul pitic alb de iarna este tot un tip popular.
Acesti hamsteri au doua tipuri de blana, una de iarna si una de vara. Blana de vara este in principal mai inchisa la culoare, cu umbre negre si maro. Blana de iarna este in principal alba. Pe masura ce ziua se miscsoreaza, hamsterul de deschide la culoare, ajung iarna sa aiba culore alba, de camuflaj in zapada.
Pe masura ce ziua se mareste, culoare blanii incepe sa se inchida si ea.
Hamsterii sunt, in general, animale foarte sanatoase.

Cu toate acestea, si ei se pot imbolnavi. La cat mai scurt timp dupa achizitionarea unui hasmter, trebuie sa consultati un medic veterinar bun.
Acesta va poate ajuta in caz de urgenta. O data ce ati observat ca hamsterul dumneavoastra nu este in apele lui, duceti-l cat mai repede la veterinar. Bolile hamsterilor progreseaza foarte repede, de aceea fiind necesara actionarea imediata.

Violenta in Scoala


Intr-un studi asupra comportamentului copiilor de 13 ani din 27 de tari, se arata ca majoritatea acestora a fost inplicata in intimiarea celorlalti colegi, cel putin o data pana la aceasta varsta. Un studiu al Institutului National de Criminologie a relevat fapt ca majoritatea minorilor inculpati erau elevi la data comiterii de infractiuni (60,34%), cei mai multi erau de etnie romana (84,3%), numai 10,69% fiind romi. Din analiza anchetatorilor sociale sia referatelor de evaluare, a rezultatca, in majoritatea cazurilor, s-au inregistarat dezinteres fata de scoala, rezultate slabe la invatura, absente rpetate. Din cei 423 de elevi inculpati, numai 13,26
% aveau relatii normale in mediu scolar, iar 47,64% relati conflictuale cu colegi si prietenii, dificultati de comunicare si intelegere in colectivitate.Din statisticile din SUA reiese ca 14% dintre profesori au raportat ca au fost amenintati cu are de catre elevi in 19973,iar,intre 1996-1997, 10% din totalul scolilor publoce au raportat cel putin o crima violenta in incinta lor. In ceea ce priveste violenta scolara in Franta, o ancheta desfasurata intre 1994-2000, asupra unui esantion de 35000elevi, arata ca, in opinia lor, vioenta scolara a crescut, mai ales in zonele de mare exludere sociala.

......................În România, înca de la regulamentul scolar din 1758 (dar si anterior), apar reglementari pentru elevi care stipulau, printre altele, obligatiile acestora de a asculta de director si de profesori si observatia ca lor nu le este permis sa se considere absolviti de nici o pedeapsa la care profesorul este îndreptatit sa recurga, nici chiar de cea corporala. În acelasi timp, nici un elev nu avea voie sa „dauneze” colegilor sai prin aplicarea violentei sau prin „raspândirea prin cuvinte a samântei discordiei”. În mare, „elevii trebuie sa duca o viata smerita si decenta, sa nu ofenseze pe nimeni, sa dea fiecaruia ce-i apartine”. Aceste reguli s-au pastrat timp îndelungat, fiind preluate în esenta si dupa reglementarile din 1850, când apar tot mai multe amendamente propuse de elevi.

Powered by Blogger