...¤¤:::Micutza Avril :: ¤¤... ...¤¤:::Tim'$:::¤¤...

Evoluţia caselor particulare din Chişinău pe parcursul secolului XIX

Autor: Elena Cojocari (Serbaniuc) , doctorand, Institutul de Istorie, A.Ş.R.M.

Unul din elementele de bază ale civilizaţiei urbane îl constituie aspectul arhitectonic, structura internă a oraşului, modul de amenajare a clădirilor, pieţelor, edificiilor religioase (Ţugulschi-Neaga 2001, 39). În articolul ce urmează, ne-am propus drept scop să examinăm, în măsura în care ne permit izvoarele, structura arhitectonică a caselor private urbane, deosebirea lor sub acest aspect de casele rurale pe parcursul secolului al XIX-lea.

Panorama Chişinăului, Basarabia ţaristă, secolul XIX

Pentru o viziune generală asupra clădirilor Chişinăului de altădată, monografiile lui Şt. Ciobanu (Ciobanu 1996) şi Gh. Bezviconi (Bezviconi 1996) sunt indispensabile. Informaţii mai concrete în domeniul construcţiei tipologice a Chişinăului în secolul XIX ne oferă cercetările lui P. Starostenco şi V. Sava (Starostenco, Sava 2002). Tipurile de locuinţe şi factorii de construire a lor au fost cercettate de L. Marcova (Маркова 1972). şi P.

Constantinescu-Iaşi (Constantinescu-Iaşi 1931). Informaţii nespus de preţioase despre aspectul urbanistic al Chişinăului le avem de la călătorii străini, ce au vizitat oraşul, observând şi apreciind specificul timpului cu toate neajunsurile, excesele şi noile tendinţe ale secolului urbanisticii, citate fiind în monografiile autorilor de mai sus. Creşterea vertiginoasă a numărului populaţiei atrage după sine şi necesitatea sporită a spaţiului locativ, a materialelor de construcţie şi a meşterilor ce ar face faţă situaţiei. Pentru a releva aspectul dat, datele de arhivă ne sunt indispensabile şi mai ales fondurile: 2, 37, 78, 142, 868, 1290.

Informaţii interesante găsim şi în monografiile lui Pogojev (Погожев 1905), Şahovskii (Шаховский 1903), Jucov (Жуков 1975; Жуков 1975 ), Beleţkaia (Белецкая 1961), Ojegov (Ожегов 1984), care, deşi în unele cazuri au concepţii caracteristice epocii sovietice, reflectă situaţia economică a timpului cercetat. Importante trăsături caracteristice le–am cules de la cercetătorii M. Şlapac, A. Tofan (Şlapac, Tofan 1998) şi R. Ţugulischi-Neaga (Ţugulschi-Neaga 2001), nu numai în ceea ce priveşte datele informaţionale, ci şi ca aspect metodologic în tratarea aspectului istoric, economic şi arhitectonic al oraşului.

Casa este imaginea microcosmosului prezentat de om. Locuinţa nu e o construcţie statică, ci are o „mişcare” ce corespunde diverselor etape pe parcursul scurgerii timpului. Orientarea fiecărei unităţi în parte (stâlpul central, pereţii, acoperişul), precum şi poziţia uneltelor şi a mobilei este legată de mişcările locatarilor şi de poziţia lor în casă. Adică membrii familiei îşi scimbă locurile în interiorul locuinţei în funcţie de anotimpuri, momentul zilei şi diversele modificări ale statutului familial sau social. Întocmai ca oraşul sau biserica, casa are o trăsătură specifică, sacră, de aceia, stabilirea într-un loc – prin construirea unei localităţi sau pur şi simplu a unei case – reprezintă o decizie serioasă, pentru că implică însăşi existenţa omului; pe scurt, omul trebuie să-şi creeze propria lume şi să-şi asume responsabilitatea păstrării şi înnoirii ei. O locuinţă nu se schimbă uşor, pentru că nu este uşor să-ţi abandonezi lumea. O casă nu este un obiect, o „maşină în care locuieşti”; este universul pe care omul şi-l construieşte pentru sine imitând creaţia paradigmatică a celor sfinte. Fiecare construcţie şi fiecare inaugurare a unei noi locuinţe sunt echivalente într–o oarecare măsură cu un nou început, cu o viaţă nouă. Chiar şi în societăţile moderne, cu gradul lor înalt de desacralizare, bucuria şi veselia ce acompaniază stabilirea într-o casă nouă mai păstrează amintirea exuberanţei festive care, cu mult timp în urmă, însoţea momentul de incipit vita nova (Eliade 1997, 38–41).

După alipirea Basarabiei la Rusia şi stabilirea capitalei în oraşul Chişinău s-au creat condiţii propice pentru formarea unui nou spaţiu vital, de care erau atraşi cei ce doreau să câştige în egală măsură cu cei ce aveau de cheltuit. Aici îşi instalează sediile organele de administrare regională cu toată pleada de funcţionari. Structura socială a locuitorilor urbei se diversifică. Starea economică şi socială a noilor veniţi determină modul de viaţă, portul, mărimea şi arhitectura construcţiilor, mobilierul. Cauza de bază a creşterii rapide a numărului populaţiei citadine în Basarabia de până la reforme era provocată de venirea locuitorilor din toate colţurile imperiului (Жуков 1975, 36).

Din mărturiile contemporanilor, ruşi guvernanţi sau călători străini, se pot desprinde câteva slabe informaţii asupra aspectului târgului, pe care unii îl găsesc dezgustător, alţii dimpotrivă îl laudă. Pomenit ca „târg” încă la finele veacului al XVII–lea, a fost locuit de moldoveni mărginaşi (a căror locuinţe simple nu se deosebeau de cele existente încă în satele basarabene, de tipul celor mai simple case din care se mai văd câteva la începutul secolului XX), de negustori locali sau străini (greci, armeni, evrei), cărora se adaogă la începutul secolului al XIX–lea, bulgari zarzavagii, (locuinţe cărora au uneori un aspect mai deosebit). Cartierele de locuit erau grupare în jurul celor 6 biserici parohiale, consemnate de Von Raan în 1788: biserica „Naşterea Maicii Domnului” („Mazarache”), biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” („Râşcanu”), biserica „Bunăvestirea”, biserica „Sfântul Ilie”, biserica „Arhanghelul Mihail” şi biserica „Armenească” (Şlapac, Boldureanu, Iurcenco 1996, 5).

str. Alexandru cel Bun, Chişinău, sec.XIX	Vedere de pe clopotniţa catedralei, Chişinău sec.XIX	str. Mareşal Badoglio, Chişinău sec.XIX