Eduard Caudella descinde dintr-o familie de muzicieni.

Tatăl său, Franz Seraphim (Serafim) Caudella (28 decembrie 1812 – 26 decembrie 1868), muzician autodidact, a venit din Viena şi s-a stabilit la Iaşi, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză şi germană. După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înfiinţatei şcoli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul de muzică şi declamaţiune.

Bunicul său, Filip Caudella, a publicat în 1822, la Sibiu, prima partitură de cântece româneşti, dar şi o serie de motete compuse de el (1830).

Eduard Caudella a început studiile muzicale la Scheia şi Iaşi (1850-1853) cu Paul Hette (vioară) şi Francisc Serafim Caudella (teorie-solfegiu), apoi şi-a continuat studiile la Berlin şi Frankfurt (1853-1857), cu Hubert Rieß, Henri Vieuxtemps (vioară) şi cu Adolphe Rieß (pian). A plecat apoi la Paris să studieze cu Lambert Massart şi cu Delphin Allard.

Între 1861 şi 1864 a revenit la Iaşi, unde a fost violonist la curtea domnească a lui Alexandru Ioan Cuza. Ca şi tatăl său, Eduard Caudella a predat la şcoala de muzică, iar între 1892 şi 1901 a fost rector al Conservatorului. Între elevii săi s-au numărat Athanasie Theodorini, Mircea Bârsan, Mircea Anghelescu şi dirijorul Antonin Ciolan. A fost şi primul profesor de muzică al lui George Enescu.

În cadrul Conservatorului din Iaşi, Eduard Caudella a înfiinţat prima orchestră simfonică, al cărei dirijor a fost.

A mai dirijat şi orchestrele de la teatrul românesc (1861-1875), de la trupa da teatru german (1868-1870) şi de la opera italiană (1870-1874), unde a condus o serie de opere de Giuseppe Verdi (Lombarzii, Rigoletto, Trubadurul, Ernani), de Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, Maria de Rohan), Gioachino RossiniBărbierul din Sevilla), Vincenzo Bellini (Norma, Somnambula) şi Charles Gounod (Faust, Sapho). (

A abordat şi repertoriul naţional, dirijând din Eduard Wachmann (Lipitorile satului), Alexandru Flechtenmacher (Baba Hârca, Cinel Cinel).

A realizat şi o serie de compoziţii proprii, fiind întemeietorul operei româneşti.

Opere

• Harţă Răzeşul (1872)
• Olteanca (1880)
• Hatmanul Baltag (1884)
• Beizadea Epaminonda (1885)
• Fata răzeşului (1885)
• Petru Rareş (1889)
• Traian şi Dochia (1917)

Filaret Barbu a fost fiul lui Iosif Hazi Barbu, cârnăţar de meserie, şi al Emei Barbu, născută Dragoş. A cunoscut de timpuriu sunetele muzicale ale tarafurilor de lăutari, care cântau de dimineaţă şi până târziu în noapte în birtul bunicului său.

A urmat cursurile secundare la Lugoj şi Caransebeş. A absolvit conservatorul la Viena, unde a studiat vioara şi contrapunctul cu maeştrii vienezi, între 1922-1926, la Neues Wiener Konservatorium.

Întors în România, a devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj şi dirijor al corului "Ion Vidu", la a cărui înfiinţare, în 1922, a fost unul dintre iniţiatori. ^[1].

În, 1931, după decesul profesorului Ion Vidu, i-a urmat acestuia la conducerea corului Reuniunii române de muzică şi cântări, care a primit numele lui Ion Vidu. ^[2]

Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care şi Armonii bănăţene, Nocturnă, Roză albă, etc.

A scris şi un studiu monografic dedicat lui Traian Grozăvescu şi o culegere de coruri intitulată Portativ bănăţean.

A decedat în 1984 la Timişoara.

• Privighetoarea albă (vodevil în 2 acte), 1924
• Lugojana nouă (prelucrări corale), 1928
• Armonii bănăţene (operetă în 3 acte) 1935
• Florentina (opereta in 2 părţi), 1940
• Omul (oratoriu), 1942
• Balada lui Bălcescu (operă), 1948
• Ana Lugojana (operetă în 3 acte), 1950
• Plutaşul de pe Bistriţa (operetă în 3 acte), 1955
• Sună buciumul (cantată), 1958
• Ăl mai mare om din lume (balet într-un act), 1959
• O nuntă în Tara Oaşului (muzică de film), 1960

Nicolae Kirculescu

Studii

Kirculescu şi-a susţinut doctoratul în Drept la Paris.

Compoziţii

A compus operete (N-a fost nuntă mai frumoasă, Întâlnire cu dragostea), comedii muzicale/canţonete (Un băiat iubea o fată, Sfinxul din Hollywood), muzică de film şi televiziune, piese instumentale, muzică uşoară.

[modifică] Muzică instrumentală

• Momentul muzical, pentru pian şi orchestră
• Patru studii de concert, pentru pian (1949)

[modifică] Muzică uşoară

• De unde știi, vioară, tu?
• Ești o stea fără nume (interpretată de Jean Păunescu)
• Licuricii
• Marea
• Nu ştiu dac-am iubit (interpretată de Jean Păunescu)
• Oameni veseli
• Romaniţa (interpretată de orchestra Sile Dinicu)
• Sare şi piper
• Spune-i (premiu la Festivalul Mamaia, în interpretarea Denisei Constantinescu)

Florin Comişel (n. 10 aprilie 1922, Ploieşti - 7 octombrie 1985, Ploieşti) a fost un compozitor, dirijor şi folclorist român. S-a remarcat în domeniul muzicii de teatru (operetă), pentru care a scris 16 titluri. A fost fiul dirijorului de cor Gheorghe Comişel şi fratele mai mic al etnomuzicologei Emilia Comişel.

Compoziţii

Operete

• Izbânda vieţii (1947)
• Culegătorul de stele (1954)
• Soarele Londrei (1972)
• Leonard (1972)
• Adâncurile iubirii (1977)
• Răspântia (1974)

Lucrări vocal-simfonice

• Plutaşi şi ţapinari (1966)
• Ţara mea, mândria mea (1972)

Lucrări simfonice

• Fantezia concertantă pentru ţambal şi orchestră simfonică
• Suita pentru clarinet şi o orchestră
• Dans muntenesc
• Suita în stil clasic

Lucrări corale

• Codrule, frunză galbină
• Cine bate potecuţa
• Măi bădiţă, ce-ai cu mine
• În ţara mea
• Cântecul luminii
• Cântec de pace
• Scrisoarea
• Du-te carte peste ţară
• Vatră, casă de piatră