Morfologia şi anatomia păianjenilor include multe caracteristici în comun cu alte arahnide. Corpul este împărţit în două regiuni, au opt picioare articulate, chelicere, pedialpi, aripile şi antenele lipsesc.
Păianjenii posedă, de asemenea, mai multe trăsături care le disting de alte arahnide. Toţi păianjenii sunt capabili să producă mătase de diferite tipuri, utilizată pentru vânat. Chelicerele[2]. Pedipalpii masculilor sunt specializaţ în transferul spermei la femele în timpul împerecherii [2]. Multe specii de păianjeni prezintă dimorfism sexual, caracterizat prin deosebirele de dimensiuni şi culoare[3]. celor mai multor specii conţin glande veninoase, iar veninul elaborat de ele este injectat în pradă sau inamic
[modifică] Morfologie externă
Păianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în două regiuni: prosomă (numită şi cefalotorace, corespunde regiunilor cefalice şi toracice) şi opistosomă (numită şi abdomen). Dar sunt şi excepţii, păianjenii din familia Archaeidae prezintă prosoma împărţită în două părţi unite printr-un gât alungit. Cu excepţia câtorva specii din familia Liphistiidae (numiţi păianjeni segmentaţi), opistosoma nu este segmentată. Prosoma şi opistosoma sunt conectate printr-un peţiol (sau pedicel), formaţiune ce sporeşte mobilitatea corpului [4].
Prosoma
Prosoma este alcătuită din două părţi: un scut dorsal şi două plăci sternale ventrale. Ea are forma aproximativ ovală, purtând anterior mai multe perechi de oceli (ochi simpli), orificiul bucal, chelicere, pedipalpi şi lateral 4 perechi de membre locomotoare. Scutul dorsal reprezintă cuticula puternic chitinizată de aceea în timpul dezvoltării păianjenii năpârlesc[5]. Cuticula îndeplineşte rolul de exoschelet şi protejează păianjenul de deshidratare. Ventral, placa sternală mică are rol de buză inferioară, iar placa sternală mare este înconjurată de coxele membrelor locomotoare. Ei nu au maxilare, de aceea articolele bazale ale chelicerelor, pedipalpilor şi primei pereche de picioare formează atriul bucal, cu funcţie de fărămiţarea hranei.
Chelicerele, formate din 2 articole, sunt situate preoral. Ultimul articol este mobil şi are forma unei ghiare. La păianjenii migalomorfi în chelicere sunt situate glandele veninoase ce se deschid în vârful ghiarei[4]. La cei araneomorfi glanda veninoasă se află în prosomă, iar chelicerele sunt străbătute de canalele acestor galnde
Pedipalpii sunt scurţi, au funcţie tactilă, fiind alcătuiţi din 6 articole: coxa, trocanter, femur, patelă, tibia şi tars. La masculi pedipalpii au şi rolul de organ copulator [2]. La nivelul tarsului pedipalpii posedă un bulb genital prelungit de un stil. În interior se află un tub seminifer ce se deschide la capătul stilului. Suprafaţa pedipalpilor este acoperită cu perişori tactili, numiţi trihobotrii.
Membrele locomotoare (picioarele sau apendice) sunt formate din 7 articole. Lungimea şi grosimea lor variază în funcţie de modul de viaţă. Astfel, la reprezentanţii familie Salticidae picioarele sunt scurte şi puternice, adaptate la efectuarea săriturilor. La tarantule picioarele sunt lungi şi puternice, adaptate la alergat. La păianjenii ţesători picioarele sunt subţiri şi tarsul este modificat în două ghiare pectinate şi una în formă de cleşte de tip carabinieră, fiind utilizate la construcţia pânzei.
[modifică] Opistosoma
Opistosoma este partea cea mai voluminoasă a corpului. Aici sunt localizate cele mai multe organe. Pe partea ventral - posterioară se află orificiul anal şi organele filiere. Organele filiere reprezintă orificiile glandelor sericigiene, care produc mătase. Tegumentul opistosomei este moale, slab chitinizat. În apropierea peţiolului, dorsal, se disting două orificii - stigmele pulmonare. Plămânii sunt acoperiţi de plăci epigastrice. Între aceste două stigme, se află orificiul genital situat într-un şanţ epigastric. La femele orificiul genital este precedat cu o placă chitinizată, numită epigin, cu rol protector [6].
[modifică] Organele filiere
Opistosoma nu are membre sau alte anexe, cu excepţia organelor filiere, pe care sunt situaţi orificiile glandelor sericigene. Numărul acestor organe variază de la 3 la 4. La păianjenii din subordinul Mesothelae sunt doar două tipuri de glande sericigene situate median. Restul păianjenilor au glande sericigene situate în partea posterioară a opistosomei. Unii păianjeni din subordinul Araneomorphae prezintă şi cribellum – placă turtită specializată în ţesutul mătasei.
[modifică] Locomoţia
Deşi toate artropodele folosesc muşchii ataşaţi de interiorul exoscheletul pentru a se deplasa, păianjenii utilizează presiunea hidraulică[7]. Datorită presiunii picioarele se extind şi se contractă cu ajutorul unor muşchi aductori. Ca rezultat picioarele unui păianjen mort nu se pot extinde şi se ghemuiesc[4]. În timpul mişcării presiunea internă din picioare se măreşte de 8 ori, în comparaţie cu nivelul presiunii când păianjenul se află în repaus[8]. Presiunea arterială a picioarelor este cu succes utiliazată de către păianjenii săritori. În a treia şi a patra pereche a picioarelor are loc creşterea bruscă a presiunii, de aceea aceşti păianjeni pot executa sărituri la distanţe de 50 de ori mai mari decât lungimea corpului[4].
Majoritatea păianjenilor care vânează în mod activ, şi nu construies pânze, au smocuri dense de păr fin între ghearele din vârful picioarelor lor. Aceste smocuri, cunoscut sub numele de scopulae, se ramifică în peste 1000 de fire şi mai subţiri. Această le permită să se urce pe suprafeţi vertical şi plane, sau chiar pe plafon. Se pare că aderenţa scopulae provine de la contactul lor cu straturi extrem de subţire de apă de pe suprafeţele obiectelor. [4][9]
[modifică] Coloraţia
Păianjenii au numai trei tipuri de pigmenţi: ommochrom, bilină şi guanină. La unele specii cuticula se formează prin compresare. În rezultat cuticula devine maro, brună sau cafenie[10]. Bilinile dau o nuanţă verde (Micrommata virescens). Guanina este responsabilă de culoarea albă, (Păianjenul cu cruce). Deşi este un metabolit (produs al excreţiei), multe specii au celule specializate - guanocite - în care se depozitează guanina. Culoarea păianjenilor este redată şi de refracţia sau reflecţia luminii. Astfel, culoarea albă a prosomei la reprezentanţii genului Argiope[10]. este rezultatul reflecţiei luminei de către perişori de pe corp
[modifică] Anatomie
Sistemul nervos şi organele de simţ
Sistemul nervos este reprezentat de creier şi de o masă ganglionară subesofagiană situată ventral la nivelul prosomei. Creierul este format din 2 regiuni: protocerebron, ce inervează ochii şi tritocerebron, inervează chelicerele. Masa nervoasă din prosomă are aspectul unui inel ce înconjoară esofagul. Cu excepţia Mesothelae, păianjenii au sistem nervos puternic centralizat, ocupând aproape tot volumul prosomei[4][11] [12]. Păianjenii din Mesothelae prezintă ganglioni în opistosomă [13].
Majoritatea păianjenilor au patru perechi de ochi situaţi anterior pe prosomă. Ochii sunt dispuşi median şi lateral, aranjaţi în diferite modele. Cei mediani sunt mai mari şi specializaţi în vederea diurnă, iar cei laterali în vederea nocturnă. Unele specii din familia Haplogynae au 6 ochi, Tetrablemma – 4; Caponiidae – 2 ochi.
Pe suprafaţa corpului sunt situaţi numeroşi perişori senzitiv, numiţi trihobotrii, densitatea lor este mai mare pe pedipalpi. Trihobotriile au rolul de organe tactile, recepţionând orice vibraţie a pânzei, solului sau curenţii de aer. De asemenea păianjenii pot simte şi oscilaţiile temperaturii şi presiunii aerului. Funcţia olfactivă (chemorecepţia) îndeplineşte organele liriforme (orificii microscopice în cuticulă), dispuse pe toată suprafaţa corpului. De aceea cuticula păianjenilor este împânzită de receptori nervoşi, pentru a asigura creierul cu informaţii din exterior. De aceste reţele nervoase sunt conectaţi toţi receptorii: tactili, olfactivi. Pentru păianjenii ce-şi contruiesc plase contează cel mai mult simţul tactil, pe când pentru vânătorii activi – vederea. Însă şi în aceste cazuri sunt excepţii[4].
[modifică] Sistemul circulator
Inima este de formă tubulară, alcătuită dintr-o singură cameră, situată dorsal în opistosomă. Ea este prevăzută cu 3 – 4 osteole care împiedică revenirea sângelui venos înapoi la organe[14]. Inima este înconjurată de pericard[15]. Sitemul circulator este de tip deschis[4]. Anterior este este prelungită de o aortă ramificată care trece prin peţiol şi furnizează sânge ţesuturilor din prosomă. Inima pompează sângele prin artere în lacunele dintre organe numite sinusuri. Aici are loc eliminarea oxigenul şi primirea dioxidului de carbon. După acesta sângele ajunge în pericard şi din nou în inimă prin osteole.
Hemolimfa (sângele) conţine ca pigment respirator hemocianină, cu funcţie similară hemoglobinei. Hemocianina conţine doi atomi de cupru de care se leagă oxigenul şi conferă o nunaţă albăstruie[16][11].
INFOMEATII:
Dragutzz blogger imi plk foarte moolt. Daca vrei sa imi lasi si uh un comm nu mar deranja. Te pwp:-*:-**