Araneae (Păianjenii) este cel mai numeros ordin de arahnide, numărul speciilor descrise depǎşind 40 000. În prezent păianjenii se întâlnesc pe toate continentele cu excepţia Antarcticii. Ei preferă să trăiască în regiunile tropilcale, păduri, peşteri, în regiunile alpine, de stepă, localităţile umane, chiar şi în bazinele acvatic (fam. Argyronetidae). Cea mai notabilă deosebire de alte animale constituie construcţia plasei din mătase. Dimensiunile păianjenilor diferă: cel mai mic este Patu digua de 0,37 mm, iar cel mai mare - Theraphosa blondi - 90 mm, inclusiv picioarele - 250 mm^[1].

Morfologia şi anatomia păianjenilor include multe caracteristici în comun cu alte arahnide. Corpul este împărţit în două regiuni, au opt picioare articulate, chelicere, pedialpi, aripile şi antenele lipsesc.
Păianjenii posedă, de asemenea, mai multe trăsături care le disting de alte arahnide. Toţi păianjenii sunt capabili să producă mătase de diferite tipuri, utilizată pentru vânat. Chelicerele^[2]. Pedipalpii masculilor sunt specializaţ în transferul spermei la femele în timpul împerecherii ^[2]. Multe specii de păianjeni prezintă dimorfism sexual, caracterizat prin deosebirele de dimensiuni şi culoare^[3]. celor mai multor specii conţin glande veninoase, iar veninul elaborat de ele este injectat în pradă sau inamic

[modifică] Morfologie externă

Păianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în două regiuni: prosomă (numită şi cefalotorace, corespunde regiunilor cefalice şi toracice) şi opistosomă (numită şi abdomen). Dar sunt şi excepţii, păianjenii din familia Archaeidae prezintă prosoma împărţită în două părţi unite printr-un gât alungit. Cu excepţia câtorva specii din familia Liphistiidae (numiţi păianjeni segmentaţi), opistosoma nu este segmentată. Prosoma şi opistosoma sunt conectate printr-un peţiol (sau pedicel), formaţiune ce sporeşte mobilitatea corpului ^[4].

Prosoma

Prosoma este alcătuită din două părţi: un scut dorsal şi două plăci sternale ventrale. Ea are forma aproximativ ovală, purtând anterior mai multe perechi de oceli (ochi simpli), orificiul bucal, chelicere, pedipalpi şi lateral 4 perechi de membre locomotoare. Scutul dorsal reprezintă cuticula puternic chitinizată de aceea în timpul dezvoltării păianjenii năpârlesc^[5]. Cuticula îndeplineşte rolul de exoschelet şi protejează păianjenul de deshidratare. Ventral, placa sternală mică are rol de buză inferioară, iar placa sternală mare este înconjurată de coxele membrelor locomotoare. Ei nu au maxilare, de aceea articolele bazale ale chelicerelor, pedipalpilor şi primei pereche de picioare formează atriul bucal, cu funcţie de fărămiţarea hranei.
Chelicerele, formate din 2 articole, sunt situate preoral. Ultimul articol este mobil şi are forma unei ghiare. La păianjenii migalomorfi în chelicere sunt situate glandele veninoase ce se deschid în vârful ghiarei^[4]. La cei araneomorfi glanda veninoasă se află în prosomă, iar chelicerele sunt străbătute de canalele acestor galnde
Pedipalpii sunt scurţi, au funcţie tactilă, fiind alcătuiţi din 6 articole: coxa, trocanter, femur, patelă, tibia şi tars. La masculi pedipalpii au şi rolul de organ copulator ^[2]. La nivelul tarsului pedipalpii posedă un bulb genital prelungit de un stil. În interior se află un tub seminifer ce se deschide la capătul stilului. Suprafaţa pedipalpilor este acoperită cu perişori tactili, numiţi trihobotrii.
Membrele locomotoare (picioarele sau apendice) sunt formate din 7 articole. Lungimea şi grosimea lor variază în funcţie de modul de viaţă. Astfel, la reprezentanţii familie Salticidae picioarele sunt scurte şi puternice, adaptate la efectuarea săriturilor. La tarantule picioarele sunt lungi şi puternice, adaptate la alergat. La păianjenii ţesători picioarele sunt subţiri şi tarsul este modificat în două ghiare pectinate şi una în formă de cleşte de tip carabinieră, fiind utilizate la construcţia pânzei.

[modifică] Opistosoma

Opistosoma este partea cea mai voluminoasă a corpului. Aici sunt localizate cele mai multe organe. Pe partea ventral - posterioară se află orificiul anal şi organele filiere. Organele filiere reprezintă orificiile glandelor sericigiene, care produc mătase. Tegumentul opistosomei este moale, slab chitinizat. În apropierea peţiolului, dorsal, se disting două orificii - stigmele pulmonare. Plămânii sunt acoperiţi de plăci epigastrice. Între aceste două stigme, se află orificiul genital situat într-un şanţ epigastric. La femele orificiul genital este precedat cu o placă chitinizată, numită epigin, cu rol protector ^[6].

[modifică] Organele filiere

Opistosoma nu are membre sau alte anexe, cu excepţia organelor filiere, pe care sunt situaţi orificiile glandelor sericigene. Numărul acestor organe variază de la 3 la 4. La păianjenii din subordinul Mesothelae sunt doar două tipuri de glande sericigene situate median. Restul păianjenilor au glande sericigene situate în partea posterioară a opistosomei. Unii păianjeni din subordinul Araneomorphae prezintă şi cribellum – placă turtită specializată în ţesutul mătasei.

[modifică] Locomoţia

Deşi toate artropodele folosesc muşchii ataşaţi de interiorul exoscheletul pentru a se deplasa, păianjenii utilizează presiunea hidraulică^[7]. Datorită presiunii picioarele se extind şi se contractă cu ajutorul unor muşchi aductori. Ca rezultat picioarele unui păianjen mort nu se pot extinde şi se ghemuiesc^[4]. În timpul mişcării presiunea internă din picioare se măreşte de 8 ori, în comparaţie cu nivelul presiunii când păianjenul se află în repaus^[8]. Presiunea arterială a picioarelor este cu succes utiliazată de către păianjenii săritori. În a treia şi a patra pereche a picioarelor are loc creşterea bruscă a presiunii, de aceea aceşti păianjeni pot executa sărituri la distanţe de 50 de ori mai mari decât lungimea corpului^[4].

Majoritatea păianjenilor care vânează în mod activ, şi nu construies pânze, au smocuri dense de păr fin între ghearele din vârful picioarelor lor. Aceste smocuri, cunoscut sub numele de scopulae, se ramifică în peste 1000 de fire şi mai subţiri. Această le permită să se urce pe suprafeţi vertical şi plane, sau chiar pe plafon. Se pare că aderenţa scopulae provine de la contactul lor cu straturi extrem de subţire de apă de pe suprafeţele obiectelor. ^[4][9]

[modifică] Coloraţia

Păianjenii au numai trei tipuri de pigmenţi: ommochrom, bilină şi guanină. La unele specii cuticula se formează prin compresare. În rezultat cuticula devine maro, brună sau cafenie^[10]. Bilinile dau o nuanţă verde (Micrommata virescens). Guanina este responsabilă de culoarea albă, (Păianjenul cu cruce). Deşi este un metabolit (produs al excreţiei), multe specii au celule specializate - guanocite - în care se depozitează guanina. Culoarea păianjenilor este redată şi de refracţia sau reflecţia luminii. Astfel, culoarea albă a prosomei la reprezentanţii genului Argiope^[10]. este rezultatul reflecţiei luminei de către perişori de pe corp

[modifică] Anatomie

Sistemul nervos şi organele de simţ

Sistemul nervos este reprezentat de creier şi de o masă ganglionară subesofagiană situată ventral la nivelul prosomei. Creierul este format din 2 regiuni: protocerebron, ce inervează ochii şi tritocerebron, inervează chelicerele. Masa nervoasă din prosomă are aspectul unui inel ce înconjoară esofagul. Cu excepţia Mesothelae, păianjenii au sistem nervos puternic centralizat, ocupând aproape tot volumul prosomei^{[4][11] [12]}. Păianjenii din Mesothelae prezintă ganglioni în opistosomă ^[13].
Majoritatea păianjenilor au patru perechi de ochi situaţi anterior pe prosomă. Ochii sunt dispuşi median şi lateral, aranjaţi în diferite modele. Cei mediani sunt mai mari şi specializaţi în vederea diurnă, iar cei laterali în vederea nocturnă. Unele specii din familia Haplogynae au 6 ochi, Tetrablemma – 4; Caponiidae – 2 ochi.

Pe suprafaţa corpului sunt situaţi numeroşi perişori senzitiv, numiţi trihobotrii, densitatea lor este mai mare pe pedipalpi. Trihobotriile au rolul de organe tactile, recepţionând orice vibraţie a pânzei, solului sau curenţii de aer. De asemenea păianjenii pot simte şi oscilaţiile temperaturii şi presiunii aerului. Funcţia olfactivă (chemorecepţia) îndeplineşte organele liriforme (orificii microscopice în cuticulă), dispuse pe toată suprafaţa corpului. De aceea cuticula păianjenilor este împânzită de receptori nervoşi, pentru a asigura creierul cu informaţii din exterior. De aceste reţele nervoase sunt conectaţi toţi receptorii: tactili, olfactivi. Pentru păianjenii ce-şi contruiesc plase contează cel mai mult simţul tactil, pe când pentru vânătorii activi – vederea. Însă şi în aceste cazuri sunt excepţii^[4].

[modifică] Sistemul circulator

Inima este de formă tubulară, alcătuită dintr-o singură cameră, situată dorsal în opistosomă. Ea este prevăzută cu 3 – 4 osteole care împiedică revenirea sângelui venos înapoi la organe^[14]. Inima este înconjurată de pericard^[15]. Sitemul circulator este de tip deschis^[4]. Anterior este este prelungită de o aortă ramificată care trece prin peţiol şi furnizează sânge ţesuturilor din prosomă. Inima pompează sângele prin artere în lacunele dintre organe numite sinusuri. Aici are loc eliminarea oxigenul şi primirea dioxidului de carbon. După acesta sângele ajunge în pericard şi din nou în inimă prin osteole.
Hemolimfa (sângele) conţine ca pigment respirator hemocianină, cu funcţie similară hemoglobinei. Hemocianina conţine doi atomi de cupru de care se leagă oxigenul şi conferă o nunaţă albăstruie^[16][11].

INFOMEATII:

http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83ianjen

Melcii de mare fara cochilie sau Nudibranch

Fac parte dintre moluste. Nudibranchii sunt melci fara cochilie, iar branhiile lor sunt asezate pe spate. Sunt peste 3000 de specii de astfel de melci in toata lumea. Au o pereche de tentacule pozitionate pe cap cu rolul de detectare a hranei si a partenerilor. Majoritatea sunt viu colorati, exista cativa mai putin colorati specializati in camuflaj. Lungimea lor medie este cuprinsa intre 0,3cm si 30cm. Exista evident si specii mai mari care ating 40 chiar 50 cm.

Traiesc pe fundul oceanelor, printre pietre, corali si ierburi marine. Sunt gasiti in toate zonele inclusiv in insulele britanice, in zonele tropicale si chiar cele antarctice.

Dieta lor consta in corali, bureti, alge, anemone uneori chiar alti melci, sunt deci omnivori. Organul cu care se hranesc se numeste radula si este o structura de forma unei funde cu dinti.

Acesti melci sunt hermafroditi, adica poseda atat organe masculine cat si feminine, acest lucru facand mai usoara gasirea unui partener. Autofertilizarea este foarte rara. Dupa imperechere melcii depun oua cu dimensiuni si culori diferite. Transformarea din stadiu de ou pana in cel de adult dureaza intre 5 si 50 de zile depinzand foarte mult de temperatura apei.

Pentru ca nu au cochilie, au dezvoltat alte tehnici de aparare. Coloritul stralucitor este folosit ca mijloc de avertizare a altor specii. La fel si mirosul lor tin la distanta pradatorii. Oricum pielea lor este toxica.

INFORMARTII:
http://www.zooland.ro/Melcii_de_mare_fara_cochilie_sau_Nudibranch___branhii_goale_-5092.html

Cainii Pechinez

Descriere rase de caini

Cainii din rasa Pechinez au o blana extravaganta, lunga, ce cade drept si este foarte bogata, si apare in mai toate culorile. Acesti caini au un cap mare care e larg intre ochii lor mari, intunecati, lucioasi si usor proeminenti. Fata acestor caini este plata cu un bot intunecat, ridat si urechi in forma de cupa, cu parul de pe ele mai lung. Gatul lor este scurt si gros. Cand gura lor e inchisa, nu se vad nici dintii, si nici limba. Acesti catei micuti, cu o osatura puternica, au un mers caracteristic leganat.

Temperament rase de caini

Pechinezii sunt niste caini mici si foarte bravi, curajosi pana la a fi obraznici! Sunt niste caini sensibili, independenti si extrem de afectuosi cu stapanul lor, dar sunt prudenti cu strainii. Sunt caini incapatanati, cu o vointa puternica, si pot fi destul de dificili in a fi hraniti, si uneori se spune ca refuza hrana pentru a-si demonstra dominanta. Daca sunt imbuibati cu mancare, cainii Pechinezi vor deveni repede supraponderali. Sunt caini iubitori pana la a deveni jelosi. Acesti caini au tendinta de a latra mult si sunt buni caini de paza. Nu sunt caini recomandati pentru tanci.

Conditii de viata caini

Cainii din rasa de caini Pechinez sunt potriviti vietii de apartament. Sunt caini relativ inactivi la interior si se vor simti bine si fara o curte la dispozitie.

Exercitii caini

Unii caini Pechinezi sunt amatori de plimbari regulate, desi nu este o rasa de caini care sa aiba nevoie de mult exercitiu. Totusi, acesti caini isi vor pastra mai bine starea de sanatate daca li se va oferi o modalitate de miscare regulata. Acesti caini trebuie obisnuiti cu lesa inca de cand sunt catei. Unii proprietari de Pechinezi au relatat ca al lor caine este in stare sa mearga pana la 4 mile la plimbarea de seara. Altii povestesc cum catelul lor nu doreste sa fie plimbat in lesa sub nici o forma.

Speranta de viata caini

Speranta de viata pentru exemplarele canine sanatoase este de circa 10-15 ani.



informatii:
http://www.caini.oINFORMATII:rg/rase-de-caini-Pechinez.htm

Pestele balon sau diodon holocanthus

Face parte din genul diodon si este raspandit in zona tropicala, de-a lungul coastei Pacificului, in Caraibe si estul Asiei. Prefera coralii si zonele de mangrove.

Cunoscut si drept pestele balon, poate ajunge la o lungime cuprinsa intre 30 si 61cm si culoarea maro sau oliv. Are urme negre pe parti si spate. Are spini lungi care ii acopera intreg corpul mai putin fata si aripioarele. Spinii se pot plia pe langa corp. La cateva specii in piele si spini exista tetrodoxin, o substanta toxica. Desi foarte asemanator cu pestele diodon hystrix sau pestele porc, exista o mica diferenta intre ei si anume pestele porc are cateva pete pe aripioare in timp ce pestele balon nu are.

Arma lui de aparare este inghitirea in stomac a unei cantitati mari de aer sau apa si marirea dimensiunilor pentru a impresiona pradatorul. Coloana este foarte flexibila devanind ca un arc atunci cand pestele se umfla si se rotunjeste cu aproape 40 la suta mai mult.

In perioada de imperechere masculii imping femele la suprafata apei. Femelele depun cam 200000 oua. Larvele de peste au timp de 10 zile o carapace si plutesc in apa deschisa, avand o culoare galbena cu pete rosii. In acest timp se dezvolta spinii. Intreaga metamorfoza dureaza 3 saptamani.

Inamicul sau natural in zona Hawaii este rechinul tigru.

Pentru ca dintii de sus formeaza aproape un cioc, pestele poate sparge carapacea crabilor si melcilor. Este un pradator nocturn.

Desi in Asia este servit in restaurante, in general nu este consumat ci mai degraba folosit ca suvenir uscat si umflat.

Meduze veninoase violet invadeaza plajele din Marea Britanie

Milioane de meduze veninoase, roz si violet, au aparut brusc in largul coastelor Marii Britanii, in nord-estul oceanului Atlantic. Cercetatorii dau vina pe incalzirea globala pentru aparitia meduzelor si se tem ca acestea vor afecta turismul si pescuitul in zona.

Meduzele veninoase pot avea un impact major asupra pescuitului, daca sunt lasate sa se inmulteasca, deoarece veninul lor este letal pentru majoritatea pestilor mari, cum ar fi somonul, scrie Daily Mail.

In urma cu trei ani, un banc de meduze de peste 1,5 kilometri patrati a ucis 100.000 de somoni la o ferma de pesti din Irlanda de Nord, provocand pagube de peste un milion de euro.

Posesorul "celei mai bune slujbe din lume", intepat de o meduza ucigasa

Cercetatorii avertizeaza ca scenariul s-ar putea repeta oricand, daca meduzele continua sa se inmulteasca si sa se apropie de coastele Marii Britanii.

"Daca temperatura apei va continua sa creasca, asa cum a fost prognozat, numarul acestor meduze va continua sa creasca. Se stie ca meduzele din specia Pelagia noctiluca se reproduc mai rapid in ape mai calde", spune cercetatorul Richard Kirby, de la Universitatea din Plymouth, ce monitorizeaza raspandirea meduzelor veninoase.

Turismul de pe litoralul britanic ar putea avea si el de suferit, de pe urma inmultirii meduzelor violet, deoarece intepaturile lor veninoase sunt destul de dureroase si pentru oameni.

Banc de meduze colorate rare, in apele Marii Britanii

Fotograful Russel Sinkevicius, in varsta de 47 de ani, a reusit sa surprinda imagini cu o meduza rara in apropiere de Cornwall, in timp ce se plimba cu caiacul cautand rechini somnorosi.

"Am vazut duminica un rechin somnoros si, evident, se auzea ca ar fi si o femela gestanta in zona. Mi-am luat barca si cam la o un kilometru jumatate in larg am inceput sa observ mici bancuri de cinci sau sase meduze", a spus fotograful, citat de The Telegraph.

"De obicei meduzele stau de-a lungul liniei tarmului unde e apa mai mica si mai calda si sunt mai multi pesti. Acestea aveu niste culori incantatoare asa ca am bagat mana in apa si am facut pozele. Daca nu eram singur si asa departe de tarm as fi sarit cu siguranta in apa", a mai spus Sinkevicius.

Una dintre meduze avea chiar si prada capturata, un peste imobilizat de tentaculele ciudatei creaturi.

Meduza de peste un metru gasita pe o plaja din Marea Britanie

O meduza cu diametrul de 1,21 metri, denumita "Dustbin lid", a fost gasita pe o plaja din Marea Britanie. Potrivit expercilor, meduza este extreme de pericoloasa daca intra in contact cu pielea umana.

Fotograful Peter Stapleton a surprins meduza, dar nu doreste sa spuna locul exact pentru a nu provoca panica, informeaza Telegraph.

"O femeie a venit la mine si mi-a spus ca este o meduza uriasa pe cealalta parte a plajei", a declarat fotograful.

"Este cea mai mare meduza pe care am vazut-o vreodata", a continuat Stapleton.

Meduzele nu au oase, nici creier, iar aproximativ 95% din corpul lor este apa.



INFORMATII:
http://www.ziare.com/articole/meduze

Admitere stiinte economice

Productia este activitatea depusa de oameni cu scopul de a transforma
resursele disponibile din societate corespunzator nevoilor lor,
uramarind crearea de bunuri si servici menite a intra in consum, in
vederea satisfacerii diferitelor categorii de trebuinte.

INFORMATII:

http://www.referat.ro/c_stiinte_despre_stele_5456.html

Totul sau aproape totul despre dinozauri

Ce sunt dinozaurii ? Notiunea de dinozaur desemneaza orice membru al unui grup de aproximativ 1300 de reptile care a aparut in perioada Triasicului mijlociu si tarziu, acum aproximativ 200 milioane de ani. Cei mai multi dinozauri pot fi clasificati in doua categorii: dinozaurii cu o structura a membrelor posterioare asemanatoare pasarilor-ordinul Ornitischia, din care fac parte Iguanodonul si Triceratopsul, si dinozaurii cu o structura a membrelor posterioare asemanatoare reptilelor-ordinul Saurischia, din ai carui reprezentanti putem sa-i amintim pe Apatosaurus si Tiranosaurus. Primii dinozauri cunoscuti, Staurilosaurus si Herresaurus din America de Sud au o structura prea primitiva spre a putea fi clasificati in cadrul vreunuia din ordinele mai sus mentionate. Dinozaurii au disparut acum 65 milioane de ani, dar unii din descendentii lor, pasarile, supravietuiesc pana in prezent. Dinozaurii au avut de-a lungul lungii lor istorii o evolutie constanta. Astfel, de la primii dinozauri care erau carnivori sau omnivori, bipezi, mici, nu foarte puternici, dar probabil mult mai rapizi si agili decat contemporanii lor, (si care au disparut pana la sfarsitul Triasicului), s-a ajuns in timpul Jurasicului (supranumit si perioada dinozaurilor) la o mare diversitate de tipuri adaptative, a caror principala caracteristica comuna este dimensiunea colosala, neegalata pana astazi. Descoperirea Primele ramasite ale dinozaurilor au fost descoperite in Anglia prin anii 1820. Pe la 1840 erau cunoscute deja cateva genuri, ceea ce i-a permis marelui anatomist Richard Owen sa le dea numele de Dinosauria (din greceste, "reptile teribile"). Prin aceasta, el a admis singularitatea dimensiunii lor in lumea animala, mediul terestru de viata, pozitia lor verticala, includerea ultimelor cinci vertebre in centura pelviana. Totusi, pozitia bipeda a dinozaurilor -neobisnuita pentru o reptila, si care a dus la multe speculatii cu privire la comportamentul, psihologia si modul lor de locomotie- nu a fost recunoscuta decat odata cu expeditiile din anii 80 ai aceluiasi secol cand au fost recuperate primele schelete complet pastrate. Tot in anii 80, H.G. Seeley si-a dat seama ca dinozaurii pot fi impartiti in doua ordine pe baza formei centurii pelviene. Ornitischia aveau oasele pubiene asemanatoare cu cele ale pasarilor, in timp ce la Saurischia ele se asemanau mai mult cu cele ale reptilelor. Paradoxal, pasarile isi au originea in ordinul Saurischia, ele desprinzandu-se din grupul celurosaurilor care erau dinozauri carnivori de mici dimensiuni. Dinozaurii se caracterizeaza prin pozitia erecta in care membrele sunt aduse mai mult sau mai putin sub corp la fel ca la mamifere, si nu in parti ca in cazul crocodililor, soparlelor si broastelor testoase. Ei au in comun aceasta caracteristica cu pterozaurii, cele mai apropiate rude ale lor, ca si cu descendentii lor pasarile. Amprentele lor arata ca dinozaurii bipezi paseau in acelasi mod ca si pasarile, punand un picior in fata celuilalt, cu degetele orientate catre interior. Dimensiunea creierului lor varia in raport cu dimensiunea corpului, fiind minima la Sauropode si maxima la carnivorii mici. Ordinul Ornitischia Tipurile primitive de dinozauri ornistichieni includ putin cunoscutul Pisanosaurus din America de Sud si grupe din Jurasicul timpuriu ca Heterodontosaurus si Scutellosaurus. In timpul Jurasicului timpuriu ornitischienii se despartisera deja in mai multe ramuri majore. Prima din ele, cunoscuta sub numele de Thyreophora, include stegozaurii acoperiti cu placi si ankilozaurii cu armura si a existat din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu. O a doua ramura, Ornithopoda, include hadrozaurii si rudele lor iguanodontii, ca si ceratopsienii cu coarne si rudele lor pachicefalozaurii. Ornitopodele au existat de asemenea din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu. Dinozaurii ornitoschieni se disting prin centura pelviana asemanatoare cu cea a pasarilor si prin prezenta unui os numit predentar situat la capatul maxilarului inferior. Toti ornitischienii erau ierbivori, si predentarul pare sa fi avut rolul unui cioc cu care culegea vegetatia. De asemenea facea legatura intre cele doua jumatati ale maxilarului inferior si le permitea sa absoarba si sa transmita forta in timpul masticatiei. La dinozaurii cu cioc falcile prezinta mai multe duzini de dinti asezati in asa fel incat sa formeze o singura lama cornoasa folosita la mestecat. Ca si la toate celelalte vertebrate cu exceptia mamiferelor, dintii erau inlocuiti continuu in timpul vietii prin resorbirea radacinilor si cresterea simultana a unor coroane noi. Cel mai cunoscut reprezentant al ordinului Ornitischia este fara indoiala Iguanodonus, o varietate de dinozaur ierbivor de mari dimensiuni care a trait in Europa si America de Nord in perioada Cretacicului timpuriu ale carei limite sunt cuprinse intre 145 si 97 milioane de ani. Iguanodonul cantarea pana la 4.5 tone, atingea o lungime de 7.5 m si avea 4.5 m inaltime atunci cand se ridica pe picioarele din spate. Cele trei degete de la picioare si trei din cele cinci degete ale membrelor inferioare mai scurte erau echipate cu gheare netede, in forma de carlige; primul deget al mainii, un deget mare osos, de forma ascutita, situat perpendicular pe celelalte, era probabil folosit pentru aparare; degetul mic era folosit la apucare. Capul lung si plat al Iguanodonului se terminat intr-un cioc cornos si falcile sale contineau dinti care se aseamana oarecum celor ai soparlei iguana -de aici si numele care inseamna "dinte de iguana". Este posibil ca aceste animale sa fi trait in cirezi si probabil ca aveau o pozitie patrupeda in timpul hranirii si mersului dar "adusa-inapoi" pentru alergarea bipeda. Dinozaurii Saurischieni Saurischienii includ doua grupe majore: (1) ierbivorele Sauropodomorpha, care cuprind giganticele Sauropode cu gatul lung ca Diplodocus si Apatosaurus, plus mai putin cunoscutele Prosauropoda (exemplu: Plateosaurus) si (2) carnivorele Theropoda, care includ toate reptilele consumatoare de carne mici si mari de la Coelofisis, Compsognatus si Deinonichus si pana la uriasii Allosaurus si Tyranosaurus.Chiar mai mari si mai voluminoase sunt Saropodele Supersaurus si Ultrasaurus ale caror fosile au fost gasite in Colorado, in Statele Unite, ca si Seismosaurus care probabil este cel mai mare dinozaur cunoscut pana in prezent si al carui schelet a fost descoperit in New Mexico.






INFORMATII:

http://www.e-referate.ro/referate/Totul_sau_aproape_totul_despre_dinozauri2005-03-18.html

Balena albastră sau balena uriaşă (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trăit vreodată. Este cu atât mai surprinzător cu cât din multitudinea speciilor oferite hrană de ocean, aceasta se hrăneşte cu cele mai mici plante (fitoplancton) şi cele mai mici organisme vii (zooplancton) hrană ce se numeşte plancton.

Chiar dacă vânează în apele adânci, balena este obligată să iasă la suprafaţă pentru a lua aer. Aerul expirat îl elimină cu presiune, ce determină apariţia unor jeturi de chiar şase metri înălţime.

Mod de viaţă

Conceptul evoluţionist afirmă că, asemeni celorlalte mamifere terestre, balena albastră provine şi ea din mamifere aeriene (fapt dovedit ştiinţific). Cu milioane de ani în urmă, probabil, hrana abundentă a ademenit-o în apa, drept urmare constituţia i s-ar fi modificat rapid.

Deşi practic s-ar putea mişca liberă oriunde în mare, aria sa de răspândire este redusă la numai anumite regiuni. Aceasta se datorează faptului că sunt puţine locuri în mările lumii unde are suficient plancton la dispoziţie. Formarea anuală a gheţii obligă balenele albastre să migreze în apele tropicale, calde, dar unde din cauza hranei insuficiente sunt nevoite să sufere de foame

Reproducere

Balenele albastre trăiesc în relaţii strânse, frecvent putând fi văzute grupuri a câte două-patru exemplare. În timpul vânătorii sau reproducerii se formează şi grupuri mai mari.

Împerecherea are loc în apele tropicale aici născându-se şi puii. Deoarece au un strat termoizolant de grăsime, subţire, nici nu ar putea rezista în apele mai reci. La naştere au aproximativ şapte metri în lungime şi o greutate de două-trei tone. Fiind un mamifer marin, alăptarea micii balene are loc tot în apă. Puiul suge mai mult de 600 de litri zilnic, până la vârsta de două luni şi lungimea de 15 metri.

Mod de hrănire şi vânătoare

În zona Antarcticii balenele consumă exclusiv raci plutitori şi krilli antarctici. La studierea stomacului unei balene s-au găsit 450 de kg de krilli. În apele Polului Nord se hrăneşte cu trei specii de raci.

În apele îngheţate oxigenul şi dioxidul de carbon, sunt în cantiţăţi mai mari decât în apele tropicale, astfel lumea vie este mai bogată în aceste ape.

Contrar dimensiunilor sale, balena înoată repede, putând atinge chiar viteza de 10-15 noduri. Hrana şi-o procură în special la scufundare. Poate petrece chiar două ore la adâncimea de 500 de metri. În timpul ieşirii la suprafaţă îşi croieşte drum prin norul de plancton, înghiţind mari cantităţi de apă.

Îşi închide gura pe jumătate, în timp ce pompează apă prin fanoane, captând astfel o cantitate mare de plancton nutritiv.

Relaţiile cu omul

Datorită dimensiunilor, balena albastră a devenit principala pradă în timpul înfloririi vânătorii de balene. După ucidere, corpul lor era transformat în grăsime folosită în industria alimentară, iar fanoanele erau folosite pe post de oase de peşte.

În 1930-1931 au fost ucise 300.000 de balene albastre. De atunci, efectivul se reface treptat, cu toate aceastea, astăzi trăiesc numai 2.000 de balene albastre.

Lucruri inedite

Cel mai mare mascul descris vreodată a avut 31 de metri lungime. Conform măsurăturilor documentate precis, cea mai grea balenă a avut 178.000 de kilograme greutate.

În rândul marinarilor englezi, balena albastră era cunoscută sub denumirea de balenă cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperită de un strat subţire de vegetaţie oceanică ce îi camufla culoarea.

Oasele de balenă (oasele de peşte) erau folosite în trecut, printre altele, şi pe post de ace de păr, de către femei, în realitate erau fanoane.

Sistemul de filtrare al hranei

În locul dinţilor, balena prezintă plăci cornoase, numite fanoane, ce constituie un sistem de filtrare a hranei. Prin această sită uriaşă, la fiecare înghiţitură, poate să capteze planctonul chiar şi din cinci tone de apă.

Balena albastră are aproximativ 320 de plăci cărnoase(fanoane)a câte 100 cm, lungime şi 55 cm lăţime. Fiecare fanon se termină printr-o mustaţă cu ajutorul căreia este reţinută şi cea mai mică pradă. După ce a expulzat apa din gură, balena îşi linge prada cu limba cărnoasă.

INFORMATII:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Balen%C4%83_albastr%C4%83