CANGURI


Descrierea speciei


Cangurii sunt mamifere de mărime medie şi moderat mare, având înălţimea de la 0,9 m până la 3 m şi masa de la 3 kg până la 100 kg, în funcţie de specie şi de sex. Ei sunt animale plantigrade. Mai sunt denumiţi macropozi, care înseamnă picior mare. Din cauza dimensiunilor picioarelor, locomoţia lor nu este ca la celelalte mamifere. Astfel, ei folosesc sincronizat ambele membre inferioare pentru a parcurge o distanţă terestră. Culoarea blănii cangurilor poate fi de mai multe culori în dependenţă de specie: cenuşie, brună, brună-roşietică, brună-gălbuie, albăstră-deschisă sau neagră. Cangurii au o acuitate vizuală şi auditivă foarte ridicată.
[
modifică] Etimologie
Când englezii au ajuns în
Australia au văzut un animal ciudat ce sărea. Au întrebat băştinaşii prin semne, care este numele animalului. Răspunsul primit a fost "Kan-ghu-ru", iar colonizatorii au luat ca atare denumirea, crezând că aşa se numeşte marsupialul. După mult timp cercetătorii au constatat că, de fapt, cuvântul însemna:"Nu inteleg!".
[
modifică] Reproducerea
Sezonul de imperechere la canguri are loc de obicei în timpul anotimpului ploios.
La nastere puiul este incomplet dezvoltat; el este mic, golas, fara ochi si urechi, cu membrele nedezvoltate. Mama il ia cu gura si il introduce in punga abdominala numita marsupiu, de unde si denumirea grupului de animale marsupiale. Buzele puiului concresc cu mamelonul mamei si astfel laptele se scurge direct in gura lui; el ramane prins de mamelon pana la dezvoltarea completa, care are loc dupa 8 luni, cand paraseste punga hranindu-se singur. In punga se intoarce numai in caz de primejdie.
[
modifică] Nutriţia
Cangurii sunt animale erbivore rumegătoare,deci mananca plante si ierburi.
[
modifică] Arealul de răspândire
Cangurii pot fi găsiţi în
Australia, Tasmania şi Noua Guinee.
[
modifică] Statutul de conservare
Până la venirea europenilor în
Australia, erau 53 de specii de canguri, iar de atunci au dispărut 8 specii, astăzi existând numai 45 de specii. Iar multe din speciile actuale de canguri se află într-un anumit grad de risc.In Australia traiesc in centrul tarii dar si pe langa orasele din vest
[
modifică] Comportamentul
Cangurul este un animal de multe ori prietenos,dar in majoritatea timpului devine agresiv cand vine vorba sa-si apere puii, sa ocupe teritoriul,sau sa se reproduca.
[
modifică] Clasificarea
Cangurii se clasifică după mărimea lor, aceştia putând să difere de culoare, vârstă şi mediul din care este înconjurat. Acesta are culoare asemănătoare locului unde trăieşte (mediul). Se clasifică uşor, uneori chiar şi după coadă.[
necesită citare] Este considerat un animal marsupial şi este superior ornitorincului, pentru că acesta naşte puii incomplet dezvoltaţi, care rămân până la vârsta de 9 luni prinşi de mamelă. Acesta se întoarce doar în cazuri de primejdie şi de urgenţă în marsupiul femeii.
Adus de la
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cangur
categorie ascunsă: Articole cu suport bibliografic necorespunzător




INFORMATII:


Austalia



ClimaCea mai mare parte a Australiei este foarte secetoasa . Vara , care tine din decembrie pana-n februarie , exista valuri de caldura frecvente, temperaturile ating in general 38 grade Celsius . Unele parti sunt umede , in general regiunile de coasta estice si Insula Tasmania .



Efectele neplacute sunt intr-o oarecare atenuate de brize vestice racoroase care sufla in tot timpul anului . In zone restranse din Australia de Sud si Australia de Vest , iernile secetoase din iunie pana in august alterneaza cu veri umede din noiembrie pana in martie . Coasta nord-vestica tropicala are ierni secetoase si veri umede : aici ploile sunt tropicale si exista conditii musonice.



Insula Tasmania si Varful Koscinsko au tinuturi inzapezite in timpul iernii ; totusi , in alte parti , zapada este extrem de rara . Orasul nordic Darwin are o temperatura medie de 30 grade Celsius vara si 27 iarna , cantitatea medie de precipitati fiind de 150 cm , cea mai mare parte cazand vara . La Sydney , pe coasta de nord-est , cantitatea de precipitati este de aproape 120 cm , cazand in tot timpul anului .




Partea cea mai racoroasa a tarii este Hobart din Tasmania , cu o temperatura medie de 17 grade Celsius vara si 12 iarna . In Perth , din Australia de Vest , cad aproximativ 90 cm de precipitatii pe an si temperaturile medii sunt de 23 grade Celsius ( ianuarie ) si 13 ( iulie ).



INFORMATII:





Totul despre Albine



Corpul albinei este relativ delicat, durata de viaţă este scurtă.Totuşi, albinele nu par sa ţină seama de toate acestea atunci când cară în fiecare zi uriaşe transporturi de polen si nectar din flori pana în stup, astfel ca urmatoarele generaţii de albine să poata apărea.• Ce sunt albinele •Albinele de orice fel aparţin unui ordin de insecte numit Hymenoptera, care înseamna "aripi membranate". Acest ordin, cuprinzând în jur de 100.000 de specii, include si viespi, furnicile, muştele. Din cele 25.000 de specii de albine descoperite, majoritatea sunt albine solitare, depunându-şi ouale în tunele pe care le excavează singure. Aceste albine asigura aprovizionarea cu hrană (miere si polen) pentru larve.Nu exista o hranire progresiva a larvelor de catre albinele adulte. Albinele sociale se grupeaza in colonii conduse de o singura femelă fertila, numită REGINĂ sau MATCĂ, care în general, este singura care depune ouă. Alergătura dupa nectar si alte sarcini, cum ar fi hrănirea reginei si a larvelor, curăţarea celulelor si curăţirea resturilor sunt indeplinite de albine numite ALBINE-LUCRĂTOARE. Mierea si polenul este depozitat si larvele sunt aşezate în celule facute din ceară secretată de albinele-lucrătoareO colonie obişnuită poate număra zeci de mii de indivizi si pot trăi mai mulţi ani. Celulele sunt multifuncţionale, fiind folosite in mod repetat pentru creşterea larvelor si pentru păstrarea mierii si polenului. Hrănirea progresiva a larvei este îndeplinită de către albinele tinere, cu hrana produsa de glande aflate în cap, din miere si polen.Atributul principal al albinelor, care le-a fost esenţial pentru evoluţia speciei este comportarea lor în grup. Alta caracteristica importanta a albinelor este comunicarea informaţiilor despre sursele de hrana. Aceasta comunicare este facută prin intermediul"limbaju dansului". • Albinele de-a lungul timpului •S-a stabilit de specialişti că albinele au evoluat din viespi sălbatici care au prins gustul pentru nectar si s-au hotărât sa devina pana la urma vegetarieni. Cu toate acestea, este clar că albinele există pe planeta noastră cam din aceleaşi timpuri de când au început sa înfloreasca primele plante cu aproximativ 100 de milioane de ani in urma.Cea mai veche albina care s-a descoperit a fost o specie numita Trigona Prisca, gasita in New Jersey USA, si care dateaza de 74-96 milioane ani. Este posibil că predecesorii albinelor sa fi trăit în acea perioada, însa fosile adevăratului gen Apis au fost descoperite pentru prima data in Germania de Vest. Aceasta fosila se estimeaza ca ar fi trait acum 22-25 milioane de ani. Exemplarul descoperit seamana cu genul Apis dorsata, dar este mult mai mic, cam de dimensiunile actualei melifera.Este posibil, ca Apis florea si Apis dorsata sa fi existat ca specii separate cu multe milioane de ani in urma, in perioada Oligocenului. Este posibil ca acestea sa fi capatat identitati separate in timpul perioadei tarzii a erei Tertiar.



INFORMATII:


Cele mai noi maşini în 2010,în România




Ca în fiecare an, publicăm la în­ceput de sezon cele mai importante lansări pregătite de importatorii de automobile din România, alături de marca autohtonă Dacia, informaţiile fiind bazate pe răspunsurile primite de la companii la solicitarea noastră, tocmai pentru a elimina speculaţiile sau datele eronate. În pofida condiţiilor dificile prin care trece piaţa auto, sau poate tocmai din acest motiv, numărul lansărilor va fi destul de generos, chiar dacă nu se prefigu­rează prea multe modele de masă, care să relanseze vânzările




.
Audi, VW, Skoda Cel mai mare importator, Porsche România, care grupează nu mai puţ
in de 10 branduri, va avea în 2010 partea leului, cu cele mai multe lansări, în urma cărora îşi va conso­lida, probabil, poziţia pe piaţă. Audi, marcă premium aflată în permanentă creştere, va avea, spu­nem noi, cele mai importante nou­tăţi din grup.




Noul A8, o maşină de lux ce aleargă de ceva vreme după rivalele de la BMW şi Mercedes, care nu face volume prea mari de vân­zări, dar produce un profit conside­rabil, vine în primăvară, posibil luna aprilie. În luna iunie vine rândul face-liftului de la TT, o prezenţă a­parte în portofoliul Audi, pentru ca în toamnă să fie lansate două nou­tăţi absolute.



Este vorba despre mi­cuţul A1, ce va deveni entry level pen­tru această marcă şi se va vinde la preţuri comparabile cu Mini sau ch
iar mai mici, apoi va veni un Gran Tourer de calibru mare, A7, adică ver­siunea de serie a lui A7 Sport­back, prezentat anul trecut. Volkswagen, marca de volum a grupului, are în centrul activităţilor din 2010 un model extrem de interesant, noul Touareg, simbolul SUV-urilor urbane de clasă mare, care a deschis un segment european în urmă cu mulţi ani, odată cu lansarea sa.





Anul acesta va avea o nouă ge­neraţie, în luna mai, pe care multă lume o aşteaptă cu interes. Dincolo de el, în iunie este programat Polo GTI, un model de nişă, dar căutat de tinerii amatori de maşini sport cu pedigree, apoi noile Touran şi limu­zina Phaeton, care îşi caută succesul cu o nouă generaţie. În toamnă ur­mea­ză Sharan şi apoi cea mai econo­mică versiune a Polo, Blue Motion.





Skoda, ale cărei modele au făcut carieră în special în România (cea mai mare piaţă de export pentru Octavia), nu are în 2010 nicio noutate absolută,
dar vine cu versiunea Combi a limuzinei Superb, lansată deja în Europa în 2009, şi două face-lifturi, pentru micuţa Fabia şi monovolumul Roomster. Trecând la maşini ceva mai scumpe, să spunem că Porsche pre­gă­teşte noul Cayenne, la jumătatea anului, mutare firească dacă ţinem cont de faptul că şi modelul-frate, Touareg, se înnoieşte. Tot în ograda acestui grup putem aminti de Bent­ley Mulsane, care va putea fi comandat în 2010 şi de români, dacă nu au făcut-o deja în showroom-urile din alte ţări. Fiat, Alfa Romeo, Infiniti Un alt importator important este Autoitalia, care grupează brandurile Fiat, dar distribuie, de anul trecut, şi Infiniti.





Cea mai vândută marcă din por­tofoliu, Fiat, se axează pe un face-lift al lui Grande Punto, care devine acum Punto Evo, în cadrul unui joc de marketing care ar putea aduce beneficii importante. Evoluţia cea mai importantă sunt motoarele noi şi economice. Cu un impact ceva mai redus asupra pieţei, dar con­sem­nat ca un model nou 100% va fi Doblo, pregătit pentru septembrie, prezentat de producător în toamna trecută. Şi tot
de la Fiat vom avea poate cea mai romantică lan­sare a pieţei auto din România, 500 Cabrio, un fel de cireaşă pe un tort al lan­sărilor. Evenimentul va avea loc la începutul verii. În fine, de la mar­ca premium-sport a grupului Fiat, Alfa Romeo, vom beneficia de introdu­cerea noii Giulietta, cea care are mi­siunea de a face uitat modelul 147. Maşina a fost deja prezentată, are elemente comune cu MiTo şi poate fi un examen important pentru aceas­tă marcă.




La capitolul lux, Maserati, cea mai scumpă marcă vândută de Auto­italia, va aduce pe meleagurile noastre GranCabrio, versiunea decapotabilă a lui GranTurismo, expusă la salonul din Frankfurt în toamna trecută. În afara grupului, dar tot în portofoliul acestui importator se regăseşte şi Infiniti, brandul premium al lui Nissan, care a pătruns în Ro­mânia anul trecut şi încearcă să-şi facă loc prin conservatorismul cum­părătorilor din acest segment. Prac-tic, noutăţile Infiniti coincid cu cele din întreaga Europă, şi cuprind în 2010 noua linie M, cu motoare V6, constituită ca un atac destul de agresiv la adresa BMW, apoi motorizările di
esel ale modelelor FX şi EX. Peugeot, Citroën Din Franţa vom avea noutăţi im­portante la Peugeot în primul rând, de unde vor veni noile 5008 şi 308 RCZ. Prima este un monovolum de familie, unul care aminteşte serios de Citroën C4 Picasso, produs de ace­laşi grup PSA. Trăsăturile acestui model, ce a debutat la Frankfurt, vor fi spaţiu, modularitate şi confort pen­tru toată familia. România nu este o piaţă prea serioasă pentru a­cest gen de maşini, dar promite să de­vină.




Al doilea model lansat anul acesta va fi 308 RC Z, un produs de excepţie, care pune în valoare cel pu­ţin două atuuri ale mărcii: designul şi motoarele. Astfel, pe lângă silueta sportivă, ce aminteşte de conceptele fabuloase din anii trecuţi, ce purtau iniţialele RC, 308 RCZ va avea şi un motor spectaculos, 1.6 litri turbo, ce se regăseşte pe modelele M
INI, ale BMW.




Cealaltă marcă din grupul PSA, Citroën, se va sprijini pe două noutăţi înrudite: noul C3, lansat în Europa în toamna trecută, şi DS3, un model cu pretenţii premium, des­tinat în egală măsură clienţilor de Mini şi celor de C3 care vor o ma­şină mai masculină.
BMW, Mini Cea mai vândută marcă premium din lume, BMW, va avea de furcă şi în 2010 cu celelalte două competitoare germane pentru recâştigarea cotelor de piaţă, având în plus şi concurenţi noi, din ce în ce mai puter­nici, de la japonezi şi chiar italieni. Cea mai importantă şi aşteptată în ace­laşi timp lansare va fi noua Serie 5, un model care ţine practic de tra­di­ţia BMW şi poate decide evoluţia în piaţă a mărcii. Lansarea vine în- tr-un moment sensibil, în care Mer­ce­­des E Klasse se află încă pe val, iar Audi A6 este doar un face-lift



cu apro­ximativ un an înainte de înlocuire. În clasele mai mici, Serie 3 Coupé şi Ca­brio au ajuns la termenul unui face-lift. Am­bele vor fi evenimente ale pri­melor luni din an. Ulterior, în pri­mă­vară, va veni rândul SUV-ului X5, care a tre­cut printr-un face-lift ce va fi pre­zentat la Geneva, cel mai probabil. De remarcat că avem de-a face cu u­nul din­tre cele mai aşteptate face-lifturi pe piaţă, ştiut fiind că, de obicei, re­mo­delările de la jumătatea vieţii nu atrag prea mult atenţia publicului. În finalul anului bavarezii vor aduce o altă noutate râvnită de ro­mâni, noul X3 fiind pentru mult timp şi cel mai cumpărat SUV premium de pe piaţă.





Cealaltă marcă din grup, Mini, va lansa şi la noi viitorul „crossover”, al cărui nume oficial nu este încă a­nunţat. Pe lângă acesta, vor mai sosi face-lifturile MINI şi MINI Clubman. Toyota, Kia Toyota va avea două noutăţi pentru piaţa românească, ambele de o importanţă medie, aparent cel pu­ţin. Acestea sunt legate de Auris, mo­delul compact, care va suferi un face-lift, dar în acelaşi timp va fi prezentat în versiunea hibrid. Deşi pe piaţă mai există un hibrid, Honda Civic, Auris are şansa să crească atenţia românilor pentru acest segment ca urmare a unui preţ mult mai accesibil. Spunem asta deoarece Prius, cel mai vândut hibrid şi, totodată, cel mai cunoscut din lume, are încă un preţ prohibitiv pentru piaţa noastră. Tot din Asia, de data aceasta de la Kia, sosesc nu mai puţin de 3 nou­tăţi, toate modele noi 100%.




Primul, chiar luna aceasta, va fi Sorento, un SUV de clasă medie care îşi schimbă radical trăsăturile şi înfăţişarea, oda­tă cu intrarea sa în producţie în uzi­nele din SUA. Va urma Venga, un mo­novolum de clasă B, cu o înfă­ţişare ce sigur va atrage atenţia tine­ri­lor, iar în finalul anului va fi rân­dul noului Sportage, SUV-ul compact al mărcii, model fabricat în Europa.
Opel, Chevrolet Pentru grupul General Motors, trecut prin momente grele în 2009, la nivel global, dar cu o evoluţie ad­mirabilă în acest context în Europa, inclusiv în România, anul 2010 se va baza pe deja lansatul la sfârşitul anului trecut Opel Astra, deoarece pentru Opel singura noutate va fi MPV-ul Meriva. Chevrolet are o situaţie asemănătoare pentru acest an, însă noutatea se numeşte Spark şi ar pu­tea deveni una dintre cele mai vân­dute maşini din sezonul care începe.




Motivele sunt aceleaşi ca întotdeauna atunci când o maşină are succes: un design atrăgător, o platformă teh­nică bună, fiabilă, cu dotări suficien­te şi mai ales un preţ de criză, unul perfect pentru români, de circa 7.000 de euro. Modelul vine în martie şi înlocuieşte vechile Spark/ Matiz.
Ford, Mercedes, Suzuki Alte noutăţi ale pieţei, neconfirmate însă de reprezentanţii compa­niilor, vor veni de la Ford, cu Grand C-Max (dar care mai întârzie cu noul Focus, ce ar putea debuta abia la sfâr­şitul anului la nivel mondial), a­poi de la Mercedes, spectaculosul SLS AMG, ce înlocuieşte celebrul SLR McLaren. Ceva mai „umane” vor fi E Klasse Cabrio şi R Klasse face-lift. De la Suzuki sunt aşteptate noul Swift şi face-lifturi pentru Splash şi Grand Vitara. Dacia Duster Cea mai importantă lansare din 2010 pentru piaţa românească va fi, fără discuţie, Dacia Duster.





Modelul, ultimul pe platforma Logan, după cum au declarat în repetate rânduri reprezentanţii Renault, va fi prezentat în premieră la Geneva, urmând să intre pe piaţă în scurt timp după aceea. Va avea echipări 4x2, care vor reprezenta probabil peste 70-80% din vânzări, preţul acestora urmând să înceapă de la nivelul unde MCV are versiunile cele mai scumpe, adică în zona 12.000-13.000 de euro. Versiunile 4x4 vor fi ceva mai echipate, fără a atinge însă nivelul unor SUV-uri „mainstream”, de genul Hyundai Tucson ori VW Tiguan. Preţul unui astfel de Duster 4x4 s-ar apropia de 16.000-17.000 de euro, potrivit informaţiilor neoficiale şi speculaţiilor din piaţă. Reprezentanţii Dacia nu au oferit nicio informaţie exactă despre programul de lansare a lui Duster.






INFORMATII: http://www.sfin.ro/articol_18565/cele_mai_noi_masini_in_2010_in_romania.html

Afla si tu ce se poarta ... ce e la moda...!!!



Rochii de mireasa


Rochia de mireasa este probabil cea mai scumpa si mai speciala piesa de imbracamintre pe care o veti cumpara vreodata. Este rochia care trebuie sa fie "perfecta" din toate punctele de vedere: stil, material, textura, culoare. Alegerea unei rochii de mireasa este o experienta unica, cu adevarat speciala, dar nu lipsita de greutati. Este o experienta care necesita in primul rand mult timp si multa atentie din partea viitoarei mirese, intr-o perioada in care timpul e asa de pretios. Rochii.com va ajuta nu numai sa gasiti rochia perfecta - oriunde s-ar afla ea - dar si sa economisiti timp, punandu-va la dispozitie un numar mare de rochii de mireasa pe care le puteti vedea direct pe computerul dvs. Indiferent daca preferati un magazin mare si de renume sau un designer independent pentru un model unicat, Rochii.com este partenerul ideal in alegerea unei rochii de mireasa care sa fie cu adevarat speciala, la fel ca si evenimentul pentru care e conceputa.

Rochii de ocazie

Aveti nevoie de o rochie pentru un eveniment mai special? Nu gasiti destule rochii de ocazie in magazine? Va intrebati daca nu cumva una din colegele dvs. va aparea in aceeasi rochie? Acum nu mai trebuie sa mergeti din magazin in magazin pentru a gasi rochia potrivita. Rochii.com va ofera o gama larga si variata de rochii de ocazie - sau rochii de seara - pentru orice eveniment. Aici veti putea gasi ultimele modele de rochii de ocazie si rochii de gala produse de unii dintre cei mai renumiti designeri din Romania sau din SUA. La Rochii.com puteti vedea (si comanda) rochii de mirese,rochii de ocazie,costume si confectii femei de la firme din intreaga tara - chiar si direct de la firme din SUA. Acum, in fiecare zi puteti avea o infatisare diferita!

Rochii la comanda

Doriti o rochie unicat, facuta dupa preferintele dvs.? La Rochii.com veti gasi o multitudine de ateliere de creatie vestimentara, designeri si case de moda (in zona dvs.) care va asteapta comanda.

Rochii de vara

Intr-o lume dominata de T-shirts & Jeans, Rochii.com va ofera o alternativa: o selectie bogata de rochii de vara / plaja. Experimentati diversitatea coloritului si stilului pe care le ofera rochiile de vara/plaja de pe site-ul nostru.

Costume femei

Pentru a oferi o solutie totala doamnelor si domnisoarelor in cautare de eleganta si rafinament, Rochii.com include acum si firme care produc sau comercializeaza costume pentru femei. Selectia de costume pentru femei este o aditie binevenita la colectia de rochii, menita sa contribuie la diversitatea vestimentatiei de pe site-ul nostru.

Confectii femei

Sectiunea "Confectii femei" a fost introdusa avand in vedere ca majoritatea firmelor prezente la Rochii.com produc sau distribuie o gama mai larga de confectii pentru femei, nu numai rochii. Astfel, vizitatoarele site-ului nostru vor avea posibilitatea sa gaseasca, intr-un singur loc, nu numai rochii de mireasa, rochii de ocazie sau costume femei ci si vestimentatie complementara cum ar fi :pardesie, esarfe, palarii, etc

Moda

http://www.rochii.com/

15 lucruri pe care nu le stiai despre pantofi...!!!



1. In anul 1985 jucatorilor de baschet din NBA li s-a interzis sa poarte pantofi sport Air Jordan, pe motiv ca acestia ar fi fost prea colorati. Mai mult, Michael Jordan a fost amendat pentru ca nu s-a conformat acestei reguli. In urma deciziei luate de NBA, a fost initiata campania "Banned By The NBA".

15 lucruri pe care nu le stiai despre pantofi 2. Pantofii sport au aparut pentru prima data pe marele ecran in anul 1961. Odata cu filmul "The Absent Minded Professor", produs de Walt Disney Pictures, au debutat in cinematografie primii pantofi sport. Personajul principal al peliculei, profesorul Ned Brainard, inventeaza o substanta capabila sa sfideze gravitatia, pe care o numeste Flubber ("flying rubber") si o testeaza pe echipa sa de baschet. O picatura de flubber aplicata pe talpile pantofilor sport ale jucatorilor, era suficienta pentru a le garanta succesul.

3. In Orientul Mijlociu au fost adaugate tocuri pantofilor, pentru a feri picioarele celor care ii purtau de temperatura fierbinte a nisipului.

4. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea, tocurile pantofilor din Europa erau intotdeauna rosii.

15 lucruri pe care nu le stiai despre pantofi 5. Pantofii sport au fost fabricati pentru prima data in America, in anul 1916. Initial au fost numiti "keds".

6. Pana in secolul al XIX-lea, pantofii din lumea intreaga erau identici ca forma pentru ambele picioare, pana cand in Philadelphia cineva a luat masuri si a fabricat ceea ce de atunci numim "pantoful potrivit piciorului stang, respectiv piciorului drept".

7. Abia din secolul al XVIII-lea design-ul pentru pantofii barbatesti a inceput sa difere de cel al incaltamintei feminine.

8. Primele cizme de dama au fost create in anul 1840, pentru regina Victoria.

9. In China, unul dintre pantofii rosii ai miresei este aruncat de pe acoperisul casei, pentru a purta noroc cuplului proaspat casatorit.

10. In Europa secolului al XVII-lea, pantofii cu tocuri de 6 cm erau incaltati de aristocrati. Ei erau intotdeauna purtati pe brate de doi servitori, pentru a nu atinge pamantul cu picioarele.

15 lucruri pe care nu le stiai despre pantofi 11. Costul unei operatii pentru corectarea problemelor cauzate de pantofi din pricina masurii nepotrivite sau a defectelor de fabricatie, este de aproximativ 2 miliarde $ anul. Daca procesul recuperarii implica solicitarea catorva zile libere de la locul de munca, aceasta suma poate ajunge la 3.5 miliarde $.

12. Pantofii personajului Dorothy ("Vrajitorul din Oz" - 1939), interpretat de Judy Garland au fost argintii in scenariul original al filmului. S-a ales apoi o pereche de pantofi rosii, pentru ca aceasta culoare oferea un contrast mult mai bun din punct de vedere cinematografic. Celebrii pantofi au fost apoi vanduti in cadrul unei licitatii organizate de Casa Christie's, contra sumei de 666.000 $.

13. Cel mai vechi pantof din lume se pare ca a fost fabricat in urma cu 8.000 de ani. Acesta era de fapt o sanda descoperita intr-o pestera din Missouri, U.S.A.

14. Platon si Aristotel considerau ca persoanele care purtau pantofi erau ferite de impotenta si de disfunctii sexuale in general.

15. Fesele femeilor care poarta pantofi cu toc devin cu 25% mai pronuntate.





INFORMATII:
http://www.yuppy.ro/articol/Fashion/2189/15-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-pantofi.html


Planuiesteti vacanta !!!




Astazi Miami este un oras plin de emotie, culoare si texturi. Este fierbinte, sexy si stimuleaza toate simturile, dovada a culturii latine aflata in crestere. Miami este o metropola infloritoare, numita „Casablanca americii”, „Orasul Magic” si mai recent, „America Mileniului”.


Aceste apelative surprind aspectul care il face diferit de alte orase Americane – identitatea sa de oras cu adevarat pluricultural. Este o poarta spre America centrala si de sud si al treilea cel mai popular oras pentru vizitatorii internationali (dupa Los Angeles si New York). De fapt, Miami este posibil sa fie mai mult Latino-American decat doar American.





In pofida faimei de a fi un oras al vremii insorite, vietii de noapte picante si al locurilor de luat masa selecte, inceputurile orasului Miami sunt surprinzator de umile. Aflat pe coasta sudica indepartata a Floridei, intre mlastina de mangrove si bariera de recif, Miami a fost intemeiat acum 100 de ani, cand magnatul Henry Flagel si-a extins calea ferata pentru a aduce fructe din sudul in care nu exista inghet. In perioada prohibitiei, Al Capone venea aici cand era urmarit de politie in Chicago.





Dupa cel de-al doilea razboi mondial si mafia s-a mutat aici, apoi, cand Fidel Castro a preluat puterea, valuri de cubanezi s-au refugiat in Miami, urmand o alta imigrare in masa in anii 1980. Climatul cultural creat de cubanezi in Miami au inspirat locuitori ai altor tari din America Latina (Columbia, Republica Dominicana, Puerto Rico, Nicaragua, Haiti) sa caute refugiu din saracie sau guverne opresive si sa emigreze. Acum, in Miami spaniola este vorbita la fel de mult ca si engleza.




Cu toate astea, orasul este unul dintre cele mai moderne din America – al doilea cel mai mare din Florida, dupa Jacksonville, insa cel mai incitant, exotic si mai cosmopolit. Miami, Beaches (Plajele) sau Greater Miami, contine un numar de comunitati pe insule si pe continent, inclusiv doua orase – Miami si Miami Beach.





Mare parte din farmecul zonei se datoreaza cartierelor diverse, care se intind de la zgarie-norii din centrul orasului pana la modernul cartier South Beach din Miami Beach. South Beach este probabil cea mai recunoscuta zona, cu cladirile art deco in culorile bomboanelor pe fundalul cerului senin, plajele cu nisip pastelat si palmierii leganati de vant.



Greater Miami este si un centru comercial, financiar, cultural, sportiv, de divertisment, de transporturi si un centru de turism, care este si principala sursa de venit a orasului.



Fluxul de latino-americani instariti care vin aici influenteaza economia in mod semnificativ. Miami este orasul in care acestia isi desfasoara afacerile si, multi proprietari de restaurante cred ca, daca detii un restaurant in Los Angeles si New York, este absolut necesar sa deschizi unul si in Miami. Orasul se schimba odata cu revitalizarea zonei centrale, si apartamente de lux se construiesc peste tot. De vreme ce preturile din domeniul imobiliar au crescut exponential, localnicii se indreapta spre vest, departe de plaje si cartierele mai vechi si mai luxoase.




Portul Miami este cel mai mare port de ambarcatiuni din lume, prin care trec mai mult de 3,6 milioane de pasageri in fiecare an. Pe langa importanta pentru turismul de croaziere, Miami Beach este renumit in lume pentru fasia de hoteluri de pe „coasta de aur” si utilitatile de recreere in aer liber. Localnicii iti dau impresia ca nimic nu este mai important decat sa alergi dimineata pe plaja, sa faci plaja sau cumparaturi dupa-amiaza, apoi sa cinezi si sa dansezi pana in zori.





Clima subtropicala asigura vreme placut tot timpul anului, cu mult soare. Stilul de viata si atmosfera de aici pune accent nu pe munca, ci pe distractie.




Adevarata ingeniozitate a orasului consta in faptul ca in ultimii ani a reusit cu succes sa incorporeze toate culturile populatiei multi-etnice, fiind in acelasi timp influentat de acestea – acum Miami este considerat un model de comunitate a secolului XXI si un exemplu a fetii aflate in schimbare Americii.


INFORMATII: http://www.turistik.ro/sua/miami-florida
Powered by Blogger