Admitere stiinte economice

Productia este activitatea depusa de oameni cu scopul de a transforma
resursele disponibile din societate corespunzator nevoilor lor,
uramarind crearea de bunuri si servici menite a intra in consum, in
vederea satisfacerii diferitelor categorii de trebuinte.

INFORMATII:

http://www.referat.ro/c_stiinte_despre_stele_5456.html

Totul sau aproape totul despre dinozauri

Ce sunt dinozaurii ? Notiunea de dinozaur desemneaza orice membru al unui grup de aproximativ 1300 de reptile care a aparut in perioada Triasicului mijlociu si tarziu, acum aproximativ 200 milioane de ani. Cei mai multi dinozauri pot fi clasificati in doua categorii: dinozaurii cu o structura a membrelor posterioare asemanatoare pasarilor-ordinul Ornitischia, din care fac parte Iguanodonul si Triceratopsul, si dinozaurii cu o structura a membrelor posterioare asemanatoare reptilelor-ordinul Saurischia, din ai carui reprezentanti putem sa-i amintim pe Apatosaurus si Tiranosaurus. Primii dinozauri cunoscuti, Staurilosaurus si Herresaurus din America de Sud au o structura prea primitiva spre a putea fi clasificati in cadrul vreunuia din ordinele mai sus mentionate. Dinozaurii au disparut acum 65 milioane de ani, dar unii din descendentii lor, pasarile, supravietuiesc pana in prezent. Dinozaurii au avut de-a lungul lungii lor istorii o evolutie constanta. Astfel, de la primii dinozauri care erau carnivori sau omnivori, bipezi, mici, nu foarte puternici, dar probabil mult mai rapizi si agili decat contemporanii lor, (si care au disparut pana la sfarsitul Triasicului), s-a ajuns in timpul Jurasicului (supranumit si perioada dinozaurilor) la o mare diversitate de tipuri adaptative, a caror principala caracteristica comuna este dimensiunea colosala, neegalata pana astazi. Descoperirea Primele ramasite ale dinozaurilor au fost descoperite in Anglia prin anii 1820. Pe la 1840 erau cunoscute deja cateva genuri, ceea ce i-a permis marelui anatomist Richard Owen sa le dea numele de Dinosauria (din greceste, "reptile teribile"). Prin aceasta, el a admis singularitatea dimensiunii lor in lumea animala, mediul terestru de viata, pozitia lor verticala, includerea ultimelor cinci vertebre in centura pelviana. Totusi, pozitia bipeda a dinozaurilor -neobisnuita pentru o reptila, si care a dus la multe speculatii cu privire la comportamentul, psihologia si modul lor de locomotie- nu a fost recunoscuta decat odata cu expeditiile din anii 80 ai aceluiasi secol cand au fost recuperate primele schelete complet pastrate. Tot in anii 80, H.G. Seeley si-a dat seama ca dinozaurii pot fi impartiti in doua ordine pe baza formei centurii pelviene. Ornitischia aveau oasele pubiene asemanatoare cu cele ale pasarilor, in timp ce la Saurischia ele se asemanau mai mult cu cele ale reptilelor. Paradoxal, pasarile isi au originea in ordinul Saurischia, ele desprinzandu-se din grupul celurosaurilor care erau dinozauri carnivori de mici dimensiuni. Dinozaurii se caracterizeaza prin pozitia erecta in care membrele sunt aduse mai mult sau mai putin sub corp la fel ca la mamifere, si nu in parti ca in cazul crocodililor, soparlelor si broastelor testoase. Ei au in comun aceasta caracteristica cu pterozaurii, cele mai apropiate rude ale lor, ca si cu descendentii lor pasarile. Amprentele lor arata ca dinozaurii bipezi paseau in acelasi mod ca si pasarile, punand un picior in fata celuilalt, cu degetele orientate catre interior. Dimensiunea creierului lor varia in raport cu dimensiunea corpului, fiind minima la Sauropode si maxima la carnivorii mici. Ordinul Ornitischia Tipurile primitive de dinozauri ornistichieni includ putin cunoscutul Pisanosaurus din America de Sud si grupe din Jurasicul timpuriu ca Heterodontosaurus si Scutellosaurus. In timpul Jurasicului timpuriu ornitischienii se despartisera deja in mai multe ramuri majore. Prima din ele, cunoscuta sub numele de Thyreophora, include stegozaurii acoperiti cu placi si ankilozaurii cu armura si a existat din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu. O a doua ramura, Ornithopoda, include hadrozaurii si rudele lor iguanodontii, ca si ceratopsienii cu coarne si rudele lor pachicefalozaurii. Ornitopodele au existat de asemenea din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu. Dinozaurii ornitoschieni se disting prin centura pelviana asemanatoare cu cea a pasarilor si prin prezenta unui os numit predentar situat la capatul maxilarului inferior. Toti ornitischienii erau ierbivori, si predentarul pare sa fi avut rolul unui cioc cu care culegea vegetatia. De asemenea facea legatura intre cele doua jumatati ale maxilarului inferior si le permitea sa absoarba si sa transmita forta in timpul masticatiei. La dinozaurii cu cioc falcile prezinta mai multe duzini de dinti asezati in asa fel incat sa formeze o singura lama cornoasa folosita la mestecat. Ca si la toate celelalte vertebrate cu exceptia mamiferelor, dintii erau inlocuiti continuu in timpul vietii prin resorbirea radacinilor si cresterea simultana a unor coroane noi. Cel mai cunoscut reprezentant al ordinului Ornitischia este fara indoiala Iguanodonus, o varietate de dinozaur ierbivor de mari dimensiuni care a trait in Europa si America de Nord in perioada Cretacicului timpuriu ale carei limite sunt cuprinse intre 145 si 97 milioane de ani. Iguanodonul cantarea pana la 4.5 tone, atingea o lungime de 7.5 m si avea 4.5 m inaltime atunci cand se ridica pe picioarele din spate. Cele trei degete de la picioare si trei din cele cinci degete ale membrelor inferioare mai scurte erau echipate cu gheare netede, in forma de carlige; primul deget al mainii, un deget mare osos, de forma ascutita, situat perpendicular pe celelalte, era probabil folosit pentru aparare; degetul mic era folosit la apucare. Capul lung si plat al Iguanodonului se terminat intr-un cioc cornos si falcile sale contineau dinti care se aseamana oarecum celor ai soparlei iguana -de aici si numele care inseamna "dinte de iguana". Este posibil ca aceste animale sa fi trait in cirezi si probabil ca aveau o pozitie patrupeda in timpul hranirii si mersului dar "adusa-inapoi" pentru alergarea bipeda. Dinozaurii Saurischieni Saurischienii includ doua grupe majore: (1) ierbivorele Sauropodomorpha, care cuprind giganticele Sauropode cu gatul lung ca Diplodocus si Apatosaurus, plus mai putin cunoscutele Prosauropoda (exemplu: Plateosaurus) si (2) carnivorele Theropoda, care includ toate reptilele consumatoare de carne mici si mari de la Coelofisis, Compsognatus si Deinonichus si pana la uriasii Allosaurus si Tyranosaurus.Chiar mai mari si mai voluminoase sunt Saropodele Supersaurus si Ultrasaurus ale caror fosile au fost gasite in Colorado, in Statele Unite, ca si Seismosaurus care probabil este cel mai mare dinozaur cunoscut pana in prezent si al carui schelet a fost descoperit in New Mexico.






INFORMATII:

http://www.e-referate.ro/referate/Totul_sau_aproape_totul_despre_dinozauri2005-03-18.html

Balena albastră sau balena uriaşă (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer care a trăit vreodată. Este cu atât mai surprinzător cu cât din multitudinea speciilor oferite hrană de ocean, aceasta se hrăneşte cu cele mai mici plante (fitoplancton) şi cele mai mici organisme vii (zooplancton) hrană ce se numeşte plancton.

Chiar dacă vânează în apele adânci, balena este obligată să iasă la suprafaţă pentru a lua aer. Aerul expirat îl elimină cu presiune, ce determină apariţia unor jeturi de chiar şase metri înălţime.

Mod de viaţă

Conceptul evoluţionist afirmă că, asemeni celorlalte mamifere terestre, balena albastră provine şi ea din mamifere aeriene (fapt dovedit ştiinţific). Cu milioane de ani în urmă, probabil, hrana abundentă a ademenit-o în apa, drept urmare constituţia i s-ar fi modificat rapid.

Deşi practic s-ar putea mişca liberă oriunde în mare, aria sa de răspândire este redusă la numai anumite regiuni. Aceasta se datorează faptului că sunt puţine locuri în mările lumii unde are suficient plancton la dispoziţie. Formarea anuală a gheţii obligă balenele albastre să migreze în apele tropicale, calde, dar unde din cauza hranei insuficiente sunt nevoite să sufere de foame

Reproducere

Balenele albastre trăiesc în relaţii strânse, frecvent putând fi văzute grupuri a câte două-patru exemplare. În timpul vânătorii sau reproducerii se formează şi grupuri mai mari.

Împerecherea are loc în apele tropicale aici născându-se şi puii. Deoarece au un strat termoizolant de grăsime, subţire, nici nu ar putea rezista în apele mai reci. La naştere au aproximativ şapte metri în lungime şi o greutate de două-trei tone. Fiind un mamifer marin, alăptarea micii balene are loc tot în apă. Puiul suge mai mult de 600 de litri zilnic, până la vârsta de două luni şi lungimea de 15 metri.

Mod de hrănire şi vânătoare

În zona Antarcticii balenele consumă exclusiv raci plutitori şi krilli antarctici. La studierea stomacului unei balene s-au găsit 450 de kg de krilli. În apele Polului Nord se hrăneşte cu trei specii de raci.

În apele îngheţate oxigenul şi dioxidul de carbon, sunt în cantiţăţi mai mari decât în apele tropicale, astfel lumea vie este mai bogată în aceste ape.

Contrar dimensiunilor sale, balena înoată repede, putând atinge chiar viteza de 10-15 noduri. Hrana şi-o procură în special la scufundare. Poate petrece chiar două ore la adâncimea de 500 de metri. În timpul ieşirii la suprafaţă îşi croieşte drum prin norul de plancton, înghiţind mari cantităţi de apă.

Îşi închide gura pe jumătate, în timp ce pompează apă prin fanoane, captând astfel o cantitate mare de plancton nutritiv.

Relaţiile cu omul

Datorită dimensiunilor, balena albastră a devenit principala pradă în timpul înfloririi vânătorii de balene. După ucidere, corpul lor era transformat în grăsime folosită în industria alimentară, iar fanoanele erau folosite pe post de oase de peşte.

În 1930-1931 au fost ucise 300.000 de balene albastre. De atunci, efectivul se reface treptat, cu toate aceastea, astăzi trăiesc numai 2.000 de balene albastre.

Lucruri inedite

Cel mai mare mascul descris vreodată a avut 31 de metri lungime. Conform măsurăturilor documentate precis, cea mai grea balenă a avut 178.000 de kilograme greutate.

În rândul marinarilor englezi, balena albastră era cunoscută sub denumirea de balenă cu sulf, deoarece în apele nordice era acoperită de un strat subţire de vegetaţie oceanică ce îi camufla culoarea.

Oasele de balenă (oasele de peşte) erau folosite în trecut, printre altele, şi pe post de ace de păr, de către femei, în realitate erau fanoane.

Sistemul de filtrare al hranei

În locul dinţilor, balena prezintă plăci cornoase, numite fanoane, ce constituie un sistem de filtrare a hranei. Prin această sită uriaşă, la fiecare înghiţitură, poate să capteze planctonul chiar şi din cinci tone de apă.

Balena albastră are aproximativ 320 de plăci cărnoase(fanoane)a câte 100 cm, lungime şi 55 cm lăţime. Fiecare fanon se termină printr-o mustaţă cu ajutorul căreia este reţinută şi cea mai mică pradă. După ce a expulzat apa din gură, balena îşi linge prada cu limba cărnoasă.

INFORMATII:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Balen%C4%83_albastr%C4%83